Fost şef al filialei PDL Bihor, dar vicepreşedinte al partidului la Bucureşti, senatorul Petru Filip a încheiat săptămâna trecută cu o propunere-şoc: PNL trebuie cooptat la guvernare chiar de-ar fi ca pedeliştii să-i cedeze unui liberal conducerea Guvernului, sacrificându-l pe Emil Boc!
Unii ar compara situaţia cu impasul unui şofer de autobuz care l-a birjălit fără milă, a renunţat la roata de rezervă, a debarcat din pasageri, a scos din scaune şi i-a gripat motorul, fiind gata să-l schimbe cu unul de Lăstun (deh, ăsta e mai "economicos"), iar deodată, la primul hop, îi cere altuia să preia volanul.
Şi, totuşi, ideea lui Filip nu e iraţională deloc. Încă de la crearea sa, PDL s-a îndopat cu liberali trădători, s-a întovărăşit cu pesediştii "independenţi", i-a plătit pe hoaverii din UDMR să se mai aşeze încă o dată la aceeaşi masă, dar singurul rezultat e că a avut cu cine împărţi prada. Acuma, însă, durgălit la vale în sondaje, realizează că zadarnic are majoritate în Parlament, dacă nu are şi în popor.
De-o vreme, pedeliştii constată că aşa-zisul lor preşedinte e departe de a fi ceea ce lăuda Traian Băsescu în 2004, când îi preda ştafeta cu recomandarea ca partidul să dea ţării cât mai mulţi Boci, proclamând cosaşul de Răchiţele drept unitate de măsură a competenţei. Trezindu-se că Emilul lor e mai caricatură decât Emilul ţărăniştilor, se tem acum să nu împărtăşească aceeaşi soartă care a trimis PNŢCD la muzeu.
La fel ca alţi colegi lucizi, Filip şi-a dat seama că PDL are nevoie rapidă de un asociat din care să-şi mai tragă nu putere, ci credibilitate. Şi cum acesta nu poate fi PSD-ul, fie şi numai pentru că rănile anului trecut încă sângerează, singurii parteneri ar fi liberalii.
Problema este, însă, dacă tonul cu care îi cheamă la guvernare e cel potrivit şi dacă aceştia sunt dispuşi să-i ierte pe demagogii care mai ieri îi acuzau
