După zece ani de revendicări, soţii Dorin şi Norina Forna, decanul Facultăţii de Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină Iaşi, se află în imposibilitatea de a-şi primi pământul obţinut prin decizie definitivă şi irevocabilă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Răspuns negativ de la ADS
Şefii Agenţiei Domeniilor Statului din Bucureşti au refuzat să avizeze punerea în posesie. Soţii Forna trebuie să primească 16 hectare de teren în zona Metro, însă ADS Iaşi nu a aprobat procesul verbal de delimitare pentru eliberarea titlului de proprietate. Motivul este că cele 5 hectare se suprapun parţial pe un amplasament retrocedat moştenitorilor Sculy Logotheti.
Prefectul Iaşiului, Dragomir Tomaşeschi, a anunţat că va face plângere penală împotriva celor de la ADS din Iaşi deoarece tergiversează în mod voit retrocedarea terenului şi a cerut demiterea şefilor ADS pe motiv că au propus un amplasament deja retrocedat. Prefectul susţine că procesul verbal a fost prost întocmit, plin de ştersături şi cu pasaje lipsă.
Familia care în urmă cu trei ani l-a trimis după gratii pe fostul prefect, Radu Prisăcaru, încearcă să intre în posesie terenului care a aparţinut străbunicului său încă din anul 2000. Săptămâna trecută, şefii Prefecturii au luat act de decizia CEDO şi dosarul părea, în sfârşit, încheiat.