Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Slujbă de pomenire în fața cazinoului din zona Delfinariu

Publicat in Adevarul, miercuri 4 august 2010 ·

Familia lui Daniel Petcu, care s-a sinucis în urmă cu trei ani în parcarea de la Delfinariu, au ridicat o colivă. Părinţii îşi plâng şi acum copilul şi îi fac pomeni exact în locul în care a fost găsit cu gâtul tăiat.

Ieri-dimineață, un preot a oficiat o slujbă de pomenire în intersecţia de la Delfinariu, chiar în faţa Cazinoului Merkur. Ceremonia religioasă a fost făcută la cererea familiei lui Daniel Petcu, de 32 de ai, care fost găsit cu gâtul tăiat într-o maşină, în ziua de 21 septembrie 2007, exact în acel loc.

Tânărul era la volanul unui autoturism Citroen alb, înmatriculat CT 03 TYB, aflat în parcarea aflată între cele două sensuri de mers ale Bulevardului Mamaia, chiar în faţa Cazinoului Merkur. Avea capul lăsat pe spate, iar în mâna dreaptă ţinea o lamă de cutter.

Iniţial, anchetatorii au crezut că este vorba despre crimă. Două zile mai târziu, medicii legişti au spus că este vorba despre suicid.

Daniel Petcu avea 32 de ani şi era un pasionat al jocurilor de noroc

Părinţii îl văzuseră în aceeaşi zi, când plecase de acasă fără să spună unde se duce şi nici când se întoarce. În jurul orei 13.00 au fost anunţaţi de oamenii legii că fiul lor zăcea mort în parcarea din zona Delfinariu.

Cauza: banii

La acea vreme anchetatorii spuneau că bărbatul era un client fidel al cazinourilor din Constanţa şi reuşise să acumuleze datorii importante pe la diverse persoane. Este şi ultima ipoteză emisă de către anchetatori: Petcu şi-a pus capăt zilelor din cauza unor datorii mari pe care nu mai avea cum să le plătească.

Numai cu o noapte înainte de incident, bărbatul pierduse în acea noapte cel puţin 2.200 de lei, sumă formată din salariul său de 1.500 lei şi încă 700 de lei pe care îi luase de acasă. Vânzătorii din zonă le-au spus anchetatorilor l-au văzut pe bărbat intrând în Cazinoul Merkur în faţa căruia a fost găsit mort. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°