Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4.000 de privaţi sunt acţionari la Fondul Proprietatea

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 august 2010 ·

Numărul acţionarilor privaţi care deţin participaţii la Fondul Proprietatea (FP) a spart pragul de 4.000 pentru prima dată în istoria de cinci ani a fondului, aceştia controlând aproape 48% din capitalul uneia dintre cele mai bogate companii din economie.

După cinci ani de la înfiinţare, Fondul Proprietatea este în continuare controlat de statul român, care prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice deţine o participaţie de 52,84% din capital, mai puţin cu 1% decât luna precedentă, potrivit informaţiilor furnizate de Depozitarul Central. Restul de capital este împărţit între 4.065 de persoane fizice şi juridice. Un număr de 124 de persoane juridice deţin un pachet de 13,3%, printre care se numără şi patru fonduri de investiţii care deţin împreună 7,28%. Numărul persoanelor fizice acţionare la fond este de 3.941 la finele lunii iulie, dintre care trei persoane deţin cumulat 7,7% din fond.

În prezent, capitalul social al fondului este de 14,24 mld. lei, împărţit în acţiuni în valoare nominală de un leu. Capitalul social al fondului urmează însă să fie redus cu circa

483 mil. lei reprezentând contravaloarea acţiunilor care nu au fost plătite de stat. Reducerea capitalului este condiţia necesară pentru acordarea dividendelor de circa 1 mld. lei rămase restante din 2008 şi 2009. În urma acestei operaţiuni, în curs de înregistrare la Registrul Comerţului, Ministerul Finanţelor îşi va reduce participaţia în fond cu încă 1%.

În iulie, un număr de 112 persoane şi-au schimbat titlurile de conversie primite de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în acţiuni ale fondului, primind astfel un pachet total de 146,8 mil. acţiuni.

Deşi fondul nu este încă listat, din martie 2008 este permisă vânzarea acţiunilor FP. Tranzacţiile cu acţiuni se realizează prin intermediul Depozitarului Central, pe baza înţelegerilor dintre vânzăto

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 9 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 5 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 13 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 11 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 5 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 6 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°