Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mama Lucica": deputatul Lucia Varga duce copiii din Auşeu în excursie

Publicat in Bihoreanul, joi 5 august 2010 ·

"Am constatat că mulţi copii de la ţară, chiar dacă au rezultate bune la învăţătură şi ar merita mai multe recompense, nu îşi cunosc nici măcar judeţul, şi nu au făcut nicio excursie, deoarece familiile lor nu au posibilităţi materiale", a argumentat deputatul liberal Lucia Varga ideea sa de a continua şirul excursiilor oferite unor grupuri de elevi din localităţile situate în jurul oraşului Aleşd.

Varga a anunţat, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, că a organizat o nouă excursie, pentru un grup de 45 de copii de gimnaziu din comuna Auşeu, pe care sâmbătă şi duminică îi va duce la Peştera Urşilor, la Mănăstirea Izbuc şi la Ştrandul din Beiuş. Costul excursiei, a spus deputatul liberal la solicitarea jurnaliştilor, va fi de circa 2.000 de lei, bani suportaţi din buzunarul personal.

Excursia oferită copiiilor din Auşeu este a doua din acest an organizată de Varga, după ce, la finele sesiunii parlamentare, a mijlocit deplasarea a 40 de copii din Aleşd la Sighişoara şi la Bucureşti, unde au vizitat Parlamentul, Mitropolia, parcurile Herăstrău şi Cişmigiu, dar şi centrul vechi al Capitalei. "Copiii de la ţară sau din orăşelele mici, cum este Aleşdul, sunt cuminţi şi civilizaţi, dar nu ştiu cum să se comporte dacă ajung într-un oraş mare. În asemenea excursii pot nu numai să vadă cu ochii lor ce au văzut doar la televizor, ci pot învăţa şi cum să se comporte", şi-a justificat Varga alegerea.

Lucia Varga a mai organizat, la finele săptămânii trecute, şi un week-end petrecut la Şuncuiuş de colege din Organizaţia de Femei a PNL. "La drept vorbind, e nevoie şi de asemenea ieşiri, că românul şi aşa e prea stresat, şi vede numai muncă, muncă", a mai spus deputatul.

"Am constatat că mulţi copii de la ţară, chiar dacă au rezultate bune la învăţătură şi ar merita mai multe recompense, nu îşi cunosc nici măcar judeţul, şi nu au făcut nicio excursie,

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°