Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cernat era terorizat de fanii lui Hajduk Split!

Publicat in Libertatea, joi 5 august 2010 ·

Florin Cernat (30 de ani), românul care a jucat pentru Hajduk două sezoane, spune că suporterii croaţilor sunt imprevizibili şi violenţi. Pe când îmbrăca tricoul roş-albastru, Cernat era vizitat de ultraşi, care îi cereau socoteală pentru rezultatele slabe.

“Meciul de la Split va fi extrem de dificil, deşi Dinamo are prima şansă, după ce a învins pe teren propriu cu 3-1. Dacă se va umple stadionul, se va crea o atmosferă nu prea plăcută pentru oaspeţi. Ultraşii din Torcida Split chiar sunt aşa de răi cum se zice. Şi-ar da viaţa pentru ca echipa lor să fie respectată. Ţin minte că şi jucătorii lui Hajduk au avut probleme, când eram eu acolo. Au venit la antrenament şi ne-au întrebat de ce nu jucăm aşa cum vor ei. Trebuia să vorbim fiecare cu fanii, să le promitem că o să batem mereu”, ne-a declarat Cernat.

Florin îi îndeamnă pe suporterii lui Dinamo să nu facă deplasarea la Split, deoarece croaţii fac urât când echipa lor pierde.

«Se poate ajunge la moarte de om!»

“Pe cei 200 de susţinători ai lui Dinamo, care vor să facă deplasarea la Split, i-aş sfătui să stea acasă. Dacă totuşi ajung acolo, ar trebui să nu-i provoace pe croaţi, mai ales dacă Dinamo se califică, pentru că fanii lor vor dori să se răzbune şi se poate ajunge chiar şi la moarte de om”, a explicat fostul dinamovist Florin Cernat.

Infernul de la Split

Suporterii lui Hajduk, membri ai facţiunii “Torcida Split”, sunt cunoscuţi ca fiind unii dintre cei mai violenţi din Europa. Primul grup organizat al suporterilor echipei din Split a apărut în anii ’50, după Cupa Mondială din Brazilia.

Agresivii ultraşi din Torcida cer insistent demisia antrenorului Stanko Poklepovici în cazul în care Hajduk nu reuşeşte să ajungă în play-off şi consideră că echipa are nevoie de o schimbare profundă pentru a reveni pe drumul corect. “Stanko, ori câştigi, ori pleci”, este mesajul

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 13 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°