Alexăndreanca Roxana Manole trage cu puşca de la 15 ani. Are două recorduri naţionale la skeet , deţine locul I la nivel naţional la categoria skeet junioare şi face parte din lotul olimpic de perspectivă al României .
Pentru tânara alexăndreancă drumul spre sportul de performanţă a început la 15 ani. Având un bunic”pistolar de liber la 50 de metri” şi un tată campion balcanic la pistol viteză, Roxana a moştenit din familie înclinaţia către sportul cu arma. A început să practice trap la 15 ani, la Clubul Sportiv Teleorman, antrenată de Panduru Emilian Petre. După trei ani a trecut la skeet, dar cum poligonul din Alexandria nu permitea practicarea acestui sport, pentru că nu avea dotările necesare, Roxana a fost nevoită să se legitimeze la Clubul Sportiv Buftea. „ Un an am făcut naveta la Bucureşti împreună cu antrenorul meu. Mergeam la poligonul din Buftea, de trei ori pe săptămînă ” povesteşte sportiva. Gabriel Manole, tatăl Roxanei, a investit în poligonul de skeet din Alexandria în aşa fel încât acesta să poată fi funcţional. „ M-a ajutat foarte mult tatăl meu. Am primit spijin şi de la Clubul Sportiv Teleorman care a cumpărat două lansatoare de talere şi din 2009 am reuşit să mă antrenez acasă, la Alexandria” spune Roxana.
Şi-a depăşit singură recordurile naţionale de anul trecut
După ce în 2007 a obţinut locul II la Campionatul Naţional de Skeet Junioare, iar în 2008, locul I la acelaşi campionat, în 2009, Roxana Manole şi-a reconfirmat poziţia la nivel naţional. Tot în 2009, sportiva a obţinut, împreună cu echipa din lotul naţional, locul III la Campionatele Europene. Anul acesta , la Campionatele Europene din Rusia, care s-au desfăşurat în luna iulie, Roxana a ocupat locul 11. 2010 i-a adus din nou titlul de campioană naţională la skeet junioare. Şi tot anul acesta, la Campionatul Naţional de Skeet, Roxana şi-a depăşit singură recorduri