OMV: În ultimul trimestru din 2010 trebuie stabilită care este cererea de gaze
Întârziată în repetate rânduri din cauza neînţelegerilor dintre oficiali, finanţarea proiectului Nabucco ar putea fi decisă "cel mai târziu" în primul semestru al anului viitor, după ce se va stabili cu exactitate care este nivelul cererii pentru gazele transportate prin viitorul gazoduct, au anunţat ieri reprezentanţii OMV, companie care deţine şi funcţia de director general în cadrul proiectului. Potrivit directorului diviziei de gaze a OMV, Werner Auli, citat de Reuters şi Mediafax, estimările privind cererea de gaze ar putea fi făcute în ultimul trimestru al acestui an.
Anterior, consorţiul Nabucco anunţase că anticipează o decizie finală de investiţie până la finele acestui an.
Decizia de finanţare este una dintre cele mai importante etape în realizarea gazoductului. "Procedura open season (prin care se va determina nivelul cererii - n.r.) ar trebui să aibă loc în trimestrul al patrulea. Decizia finală de investiţie ar putea fi luată în acest an sau (...) în primul trimestru al lui 2011, cel mai târziu", a arătat Auli într-o conferinţă de presă, susţinând că este încă posibil ca procedura să fie încheiată în acest an, deoarece procesele "open season" durează circa trei luni.
CE: South Stream nu poate deveni o prioritate pentru Uniunea Europeană
La sfârşitul săptămânii trecute, Marlene Holzner, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru Energie Günther Oettinger, declara că proiectul gazoductului South Stream, dezvoltat de Gazprom şi compania italiană Eni, nu poate deveni un proiect prioritar pentru Uniunea Europeană.
În răspunsul dat în numele Comisiei Europene premierilor bulgar şi elen care solicitaseră ca South Stream să devină o prioritate UE, Holzner arăta că Executivului de la Bruxelles îi lipsesc informaţiile r