Am înnebunit. Nu (doar) eu! Noi toţi. Nu (chiar) toţi! Zic asta, auzindu-l, recent, pe un prieten care hulea (nostalgic) occidentalitatea şi se-nfiora până la lacrimi ascultând obsesiv sonul “noi suntem români”, dar care, azi, a început să-şi înjure ţara, mai ales poporul şi, cu precădere, aleşii!
De-aia zic : am (unii) înnebunit. Amicul (poate cel mai sănătos) m-a întrebat dacă doresc să-i cumpăr apartamentul. Mă ştia doritor de aşa ceva, când locuinţele suprapuse costau decent, iar eu nu eram (încă) pensionar (de) la stat.
“Îl vând, c-o tai! Mă stabilesc în Australia! O dau dracului de groapă de gunoi, de cocină, de hazna, de leagăn al inculturii şi primitivismului!...” Era vorba (v-aţi prins) de … metafore pentru iubita-i, fascinanta, eterna şi dulcea Românie pe care, alaltăieri, o cântase-n vers de foc, iar mai ieri o lăuda şi-o semuia cu mama, mai dihai ca Arghezi.
Am rămas mut. El, român get-begetul, el, ţăranul urbanizat, el, şcolitul gratis, el, înţolitul (ca militar) pe daiboj, el, cazatul (în apartament cu trei camere) fără plată, el lefegiul cu greutate, el, securistul reşapat, el, fostul activist de partid ajuns politician de dreapta şi exclus pentru matrapazlâcuri, el, iertatul de pedeapsa penală, el… Ei bine, el. I s-a scârbit (justificat!) de România şi-şi caută o altă patrie. Nu ştiu de va găsi şi un alt popor la fel de prost de bun ca al nostru. Dar asta nu e treaba mea. Nici măcar a lui! Am înnebunit. Nu (doar) eu! Noi toţi. Nu (chiar) toţi! Zic asta, auzindu-l, recent, pe un prieten care hulea (nostalgic) occidentalitatea şi se-nfiora până la lacrimi ascultând obsesiv sonul “noi suntem români”, dar care, azi, a început să-şi înjure ţara, mai ales poporul şi, cu precădere, aleşii!
De-aia zic : am (unii) înnebunit. Amicul (poate cel mai sănătos) m-a întrebat dacă doresc să-i cumpăr apartamentul. Mă ştia doritor de aşa ceva, câ
