Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi ofiţeri morţi într-un accident pe DN 11!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 august 2010 ·

În maşina implicată în accident se afla şi şeful DGA Braşov, Paul Răvoiu

Doi angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor care se aflau în misiune au murit, iar un al treilea este în stare foarte gravă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un TIR. Tragedia s-a petrecut aseară, pe DN 11, la ieşirea din Braşov spre localitatea Lunca Câlnicului.

Cei trei se întorceau din misiune, de la Piatra Neamţ. Aveau un mandat de aducere emis de Parchetul Tribunalului Braşov pentru pe numele unei persoane cercetată într-un dosar instrumentat de anchetatorii din Braşov. Maşina în care se aflau angajaţii MAI, o Dacia Logan, se afla în spatele unei dube de poliţie. La un moment dat, maşina de intervenţie s-a angajat într-o depăşire. „A fost destul de dificilă intervenţia, a trebuit să intervenim mai întâi pentru scotere persoanei decedate şi apoi a rănitului”, ne-a spus Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Erau în misiune

„Din primele verificări, pe Drumul Naţional 11, conducătorul unui autoturism Logan a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren care circula regulamentar dinspre Braşov spre Sfântu Gheorghe. În urma acestui impact a rezultat decesul conducătorului auto şi al unui ocupant al autoturismului. Nu era vorba despre o coloană oficială. Putem confirma faptul că este vorba de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, de asemenea, că era o misiune. Nu aveau nici un suspect în autoturism se deplasau de la o misiune. Erau în funcţiune atât semnalele acustice, cât şi cele vizuale”, ne-a spus Claudiu Tămârjan, şeful Poliţiei Rutiere Braşov.

„Au ţâşnit pur şi simplu”

„Nu aveam cum să mai reduc viteza şi cum să mai trag în dreapta, nu mai aveam unde. Au ţâşnit pur şi simplu. Mercedesul a trecut

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum o ora
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 3 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum o ora
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 11 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 7 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 10 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°