"E mai rău ca în Africa, deşi noi suntem în UE". Azi-dimineaţă, un tată semifericit suna revoltat în redacţia Evenimentului Zilei şi ne spunea că nu îşi poate externa soţia deoarece Primăria Sectorului 1 din Bucureşti nu îi eliberează certificatul de naştere al copilului. Într-un final, am aflat că de vină nu este primăria, ci "guvernul Boc".
"Eram vreo 30 de oameni, stăteam în faţa intrării. Şi era un cetăţean, în tricou, care ne dădea la o parte", spune Rainald Hornung. Soţia sa a născut ieri la Spitalul Elias, iar omul a venit astăzi la Direcţia Stare Civilă a Primăriei Sectorului 1 pentru a scoate certificatul de naştere. Fără el, nu îşi poate externa soţia.
"Mi s-a zis că nu eliberează niciun act până luni. Păi eu ce fac, stau cu soţia în spital până atunci?", se întreabă bărbatul.
"De ce mai plătim taxe, domnule?"
Când mergem la Direcţia Stare Civilă, dăm peste omul în tricou, care încearcă să ne explice situaţia. Numai că lumea bate nervos în geamul uşii pe care o ţine închisă cu cheia. Unii vor certificate de naştere, alţii de căsătorie, alţii "o informaţie", câţiva o copie. Numai cei care au nevoie de certificate de deces sunt primiţi.
Omul le deschide şi îi anunţă din uşă că astăzi se dă examen pentru funcţionarii publici, trimiţându-le privirea spre un anunţ de pe uşă. Acesta anunţă că joi, 5 august, funcţionarii publici sunt supuşi unei testări. "Vor să reducă (n.r. personalul) la jumătate", explică omul în tricou.
Dacă pentru cei din Bucureşti situaţia este doar gravă - "De ce mai plătim taxe, domnule?", se răsteşte la omul în tricou Anda, care venise pentru o copie a unui certificat de deces - pentru Vitalie Stasi este revoltătoare.
Ziua pierdută a lui Vitalie
"Am depus jurământul la Chişinău şi am venit aici să iau certificatul de naştere", spune Vitalie, însoţit la Bucureşti de u