Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încălzeşte-ţi casa prin programul „Casa Verde”!

Publicat in Adevarul, joi 5 august 2010 · ·

Pogramul, dezvoltat de Ministerul Mediului, a fost demarat la 1 iulie. Până acum, în Dâmboviţa s-au depus doar 48 de cereri, în condiţiile în care s-au alocat peste 2.700.000 de lei.

Programul „Casa Verde” se adresează exclusiv persoanelor fizice şi constă în acordarea unor sume fixe din bugetul Fondului de Mediu pentru instalarea unor sisteme de încălzire care utilizează energia regenerabilă, după cum urmează: până la 6.000 de lei, pentru instalarea panourilor solare; până la 8.000 de lei, pentru instalarea pompelor de căldură. Imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, iar proprietarul trebuie să nu înregistreze restanţe la bugetul de stat. Există două tipuri de panouri solare. Unele care pot fi folosite doar în perioada martie-noiembrie, ale căror preţuri pornesc de la 250 de euro, şi panouri care sunt funcţionate pe tot parcursul anului. Preţurile acestora pornesc de la 8.000 de euro, depăşind subvenţia acordată de stat. În acest caz, proprietarul trebuie să suporte restul de cheltuieli. Eugen Lungu, patronul unei firme dâmboviţene care montează astfel de instalaţii, spune că panourile solare sunt extrem de economice. „Practic, din martie până la sfârşitul lui octombrie, nu mai ai nevoie de nicio altă sursă ca să-ţi încălzeşti apa. În cazul celorlalte panouri, ai apă caldă tot timpul anului. În plus, acestea au un aport de circa 40% şi la încălzirea locuinţei”, spune Eugen Lungu.

Au fost depuse doar 48 de dosare

Până la această dată, doar 48 de dâmboviţeni au făcut cereri la Agenţia pentru Protecţia Mediului, în vederea accesării fondurilor nerambursabile pentru „Casa Verde”, valoarea acestora ridicându-se la 286.000 de lei. Asta în condiţiile în care cota care a revenit judeţului nostru depăşeşte 2.700.000 de lei, bani care ar trebui cheltuiţi până la sfârşitul lunii octombrie. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”, a murit înecat în Costa Rica la 54 de ani

Mediafax acum 49 minute
Tragedia s-a petrecut în apropiere de Cocles, o plajă din provincia Limon, Costa Rica. Poliția din Costa Rica a confirmat pentru ABC News că actorul de la Hollywood a fost prins de un curent oceanic puternic, iar cauza oficială a decesului a fost as

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 36 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°