Florin Isac, director executiv al societăţii de brokeraj KBC Securities cu responsabilităţi pentru divizia de corporate finance în România şi în ţări din sudul Europei, susţine că România reprezenta de mai mulţi ani o ţintă pentru o eventuală achiziţie Bongrain, lider mondial în specialităţi din brânză cu afaceri de peste trei miliarde de euro.
Decizia finală a fost luată abia în luna martie a acestui an, când francezii au preluat controlul majoritar al acţiunilor Delaco, unul dintre principalii jucători din industria locală a lactatelor.
"Am început să căutăm potenţiale ţinte de achiziţie pentru Bongrain în România de la sfârşitul anului 2008. Am făcut o analiză a oportunităţiilor existente în industria locală a lactatelor, iar Delaco a fost una dintre ţintele luate în vizor de la început", a declarat Florin Isac.
El a fost implicat direct în negocierile de preluare a controlului Delaco, din poziţia de consultant financiar al Bongrain.
După ce francezii au analizat toate cele cinci-şase afaceri vizate pentru o posibilă achiziţie, proces care a durat aproximativ patru-cinci luni, au rămas în prim-plan doar două companii, una dintre ele fiind Delaco.
"Având în vedere mediul economic şi complexitatea tranzacţiei, negocierile au început în luna martie a anului 2009 şi au fost finalizate în luna iulie a acestui an", a explicat el.
Isac nu a vrut să dezvăluie numele celorlalte companii luate în calcul de Bongrain pentru realizarea unei achiziţii locale, însă el a afirmat că francezii s-au uitat în special la primii trei jucători ai fiecărei pieţe din industria locală a lactatelor, respectiv la companii care au înregistrat rezultate financiare pozitive în ultima perioadă şi care aveau strategii bine puse la punct.
Un maraton al negocierilor
De asemenea, pentru ca "reţeta" să fie completă francezii au ţinut cont de potenţi