Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coman trăieşte bine şi din chirii

Publicat in Adevarul, joi 5 august 2010 ·

Patronul Neculaie de la Braşov a uitat să-i mai plătească salariile portarului său, dar acesta se descurcă şi pe criză, trăind din închirierea de spaţii. Goalkeeperul a depus memoriu la FRF să devină liber de contract, deoarece nu şi-a mai primit banii de la Braşov de luni bune. Totuşi, acesta nu duce grija banilor.

Dani Coman îşi face iar bagajele să revină la Rapid. Mai are însă de aşteptat, pentru că memoriul său va fi judecat abia săptămâna viitoare de Comisia pentru Soluţionarea Litigilor. Portarul a ajuns la Braşov în urmă cu două sezoane, după ce Rapid a refuzat să-i plătească salariile pe ultimele trei luni. Într-o situaţie similară se află Coman şi acum sub poalele Tâmpei.

Portarul îşi duce însă liniştit existenţa. Oricum nu trăieşte din banii pe care îi primeşte de la fotbal, ci şi din închiriera de imobile. Acesta şi-a cumpărat de-a lungul timpului mai multe case şi terenuri în zone bune din Bucureşti, Piteşti şi Valea Oltului. „Am fost inspirat. Banii pe care i-am câştigat din fotbal i-am investit cumpărând case în cele mai bune zone din Bucureşti şi Piteşti. Se poate trăi foarte bine din chiriile care mi se plătesc", recunoaşte Dani Coman.

Pe viitor, portarul doreşte să achiziţioneze şi o vilă în Poiana Braşov, acolo unde intenţionează la sfârşit de carieră să se stabilească alături de familie.

Dorit şi de Vaslui

După ce va fi declarat liber de contract, Dani Coman ar putea reveni în Giuleşti, unde este dorit de preşedintele Dinu Gheorghe. Aici însă va trebui să lupte cu Mircea Bornescu pentru un loc de titular. O altă variantă pentru Coman ar fi să meargă la Vaslui, moldovenii fiind în căutarea unui portar de valoare. „De când am plecat de la Rapid am ştiut că într-o zi mă voi întoarce în Giuleşti", a declarat portarul.

Gică Popescu a făcut zeci de milioane de euro din imobiliare!

Dacă Dani Coman este un af

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 7 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 7 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 6 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 9 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 9 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 5 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

Membrii OMS au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

News.ro acum 10 ore
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere. Organizaţia

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 13 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Vremea

București
acum

dum.

8°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

1°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

2°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°