L-am întâlnit pe Radu Anton Roman în vara anului 2001, când lucram la revista "Olivia". Am stat de vorbă la el acasă, pe o străduţă aproape de Piaţa Victoriei, apoi ne-am mai întâlnit o dată la o fermă în Bragadiru, unde filma pentru emisiunea "Bucătăria lui Radu" şi a gătit o zacuscă. Articolul care a rezultat a avut drept titlu "Iubesc mult şi trăiesc cu pasiune", citat care îl definea pe om. Radu Anton Roman se mişca un pic mai greu şi mi-a dezvăluit atunci şi de ce: în 1996 avusese o fractură de coloană vertebrală. De aici şi dorinţa lui irealizabilă, "să fiu tânăr din nou şi să colind lumea aşa cum am făcut-o odată. Să fiu atletic ca acum 20 de ani, să mă caţăr pe munte".
Călătorise mult, iar marile sale nostalgii erau Mongolia şi Siberia de Nord. "Am mers călare pe cămile şapte zile şi am întâlnit doi oameni. Ei nu au pudoarea pe care o avem noi. Fac dragoste unii de faţă cu alţii, totul e trăit în comun acolo. Eram ginere de partid şi de stat. Eram însurat, din amor sincer, cu fiica ambasadorului nostru în Mongolia. M-am îndrăgostit de cine trebuia şi ăsta a fost cadoul meu de nuntă", povestea el. L-am rugat acolo, într-o curte în care lătra căţelul Iliescu, botezat aşa pentru că iubea trandafirii, să povestească despre începuturi. S-a întors în timp, în Făgăraşul natal, şi mi-a spus cum scria deja poezii în clasa a doua, primul semn al bucuriei imense pe care urma să i-o aducă scrisul.
A intrat în gazetărie în 1976; a lucrat în radio, a fost cronicar dramatic, director de comunicare, a scris romane, poezie, proză. Şi, în paralel, şi-a desăvârşit o altă vocaţie: cea de bucătar. "Am inventat gătitul ca formă de economie. Pe la vreo 23 de ani, când eram student şi mă gospodăream singur, găteam binişor." În momentul în care l-am întâlnit, nu mai avea timp să gătească acasă: "Mănânc pâine cu unt şi parizer. Singurul lucru pe care-l găt
