Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au fluctuat ieri. Câştiguri au fost consemnate în sectorul auto, în timp ce companiile de pe segmentul alimentar au urmat un curs descendent.
Acţiunile "Nokian Renkaat" Oyj, cel mai mare producător nordic de anvelope, au urcat cu 8,9%, la 23,88 euro, după ce acesta a raportat un profit net de 52,6 milioane de euro pentru trimestrul al doilea din 2010. Analiştii estimau numai 30,6 milioane de euro.
Acţiunile "Pirelli & C." SpA, al treilea producător european de anvelope, au crescut cu 3,5%, la 5,66 euro.
Titlurile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), cel mai mare producător de autoturisme de lux din lume, au crescut cu 2,8%, la 44,90 euro. Acţiunile "Daimler" AG, al doilea constructor mondial de autovehicule de lux, au crescut cu 0,8%, la 41,99 euro.
Titlurile "Bayer" AG, cel mai mare producător german de medicamente, au urcat cu 3,8%, la 48,33 euro.
Acţiunile "Siemens" AG, cel mai mare furnizor european de soluţii de inginerie, au crescut cu 2%, la 78,41 euro. Compania germană a cumpărat 50% din două proiecte de dezvoltare a unor centrale energetice în Germania şi Ungaria. Proiectele însumează aproape 1,5 miliarde euro şi ar urma să fie finalizate în 2015.
Titlurile "Aviva" Plc, a doua companie de asigurări din Marea Britanie, au urcat cu 7,8%, la 396,5 pence. Societatea şi-a majorat cu 21% profitul operaţional în primul semestru din 2010, la 1,27 miliarde lire sterline.
Titlurile "Unilever", al doilea producător mondial de bunuri de larg consum, au scăzut cu 1,8%, la 1.798 pence. Compania anglo-olandeză a anunţat, pentru trimestrul al doilea, o creştere sub aşteptări a vânzărilor.
Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă din Marea Britanie, au scăzut cu 2,7%, la 330,65 pence. Deşi banca a anunţat profituri în creştere pentru trimestrul al doilea, divizia "Barclays Capi