Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulian Panait: Pe termen scurt, piaţa nu are motive să scadă

Publicat in Curierul, joi 5 august 2010 ·

Preşedintele KTD recomandă totuşi prudenţă faţă de evoluţia pieţei din toamnă

După debutul de săptămână marcat de aprecieri ale cotaţiilor şi lichiditate în creştere, ieri am consemnat la Bursa de Valori o şedinţă în care investitorii şi-au luat un moment de respiro, rulajul din piaţa regular cifrându-se la numai 13,12 milioane lei, mai mic de jumătate faţă de cel din ziua anterioară. Închiderea a fost divergentă, deprecierilor de 0,32% şi respectiv 0,38% pe indicii BET şi BET-C fiindu-le contrapuse un avans de 1,14% al indicelui financiar BET-FI care se regăsea la finalul sesiunii la 24.093,99 puncte.

Iulian Panait, preşedinte la KTD Invest, a declarat pentru Curierul Naţional că în şedinţele de marţi şi de ieri piaţa mai degrabă a stagnat, chiar dacă aprecierea titlurilor SIF a indus ideea menţinerii creşterilor. "În ansamblu, cotaţiile au stat pe loc. Acest lucru s-a datorat faptului că speculatorii au fost tentaţi să îşi marcheze profiturile după avansul din ultimele zile, în timp ce investitori de portofoliu au găsit oportunitatea de a realiza noi achiziţii întrucât se gândesc la o confirmare a trendului ascendent pentru următoarea perioadă", a spus Iulian Panait, subliniind că volumele s-au realizat în acest context al întâlnirii a două tipuri diferite de jucători. El a spus că, după ce în ultimele două luni "piaţa a fost ciudată", în şedinţele recente a părut tot mai evident faptul că din partea de cumpărare se presează, iar investitorii au căpătat curaj să ia noi poziţii. "Pe de altă parte, trebuie să admitem că piaţa nu are motive să scadă întrucât din plan intern nu au mai venit ştiri negative, iar pe bursele de afară tendinţa este de apreciere", a mai comentat Iulian Panait.

Schimburile pe SOCP, 15% din lichiditatea pe segmentul regular

Tranzacţiile pe titlurile SIF au reprezentat mai mult de jumătate din ru

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum o ora
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum o ora
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum 2 ore
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 3 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum o ora
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Sébastien Loeb, accident în etapa a treia a Raliului Dakar. Maşina sa, Dacia Sandriders, a fost grav avariată - VIDEO

News.ro acum o ora
Pilotul Sébastien Loeb a avut, marţi, un start de coşmar în etapa a treia a Dakar 2025, între Bisha şi Al-Henakiyah. Maşina Dacia Sandriders a sportivului francez a fost grav avariată după ce s-a răsturnat la kilometrul 12. Loeb, de nouă ori campion

Polonia, gata să furnizeze energie electrică Ucrainei. „Comportamentul lui Fico este împotriva Europei"

Adevarul acum o ora
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei dacă această țară o va cere, a declarat, marţi, ministrul polonez al Climei şi Mediului, Paulina Hennig-Kloska.

Război în Ucraina, ziua 1.049. Forţele speciale ucrainene anunţă că au ucis 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia

Press Alert acum 45 minute
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, informează EFE. „Soldaţii Regimentului 8 al Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale

Cod galben de vânt și precipitații. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că marți, 7 ianuarie, mai multe județe se află sub atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, valabile până miercuri dimineață, 8 ianuarie. Potrivit meteorol

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°