Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a trimis o scrisoare omologului său francez în care i-a propus crearea unei comisii comune care să monitorizeze măsurile ce vor fi luate în domeniul integrării romilor.
"Instituţiile pe care le reprezentăm deţin instrumentele necesare pentru a contribui de manieră definitorie la procesul de integrare socială a romilor. Instituţiile noastre pot juca un rol activ în cadrul dialogului politic între naţiuni, dar şi în ceea ce priveşte soluţiile practice de modificare a cadrului legislativ intern şi a acordurilor bilaterale pentru a permite adoptarea unor soluţii eficiente şi non-discriminatorii", a transmis Mircea Geoană.Preşedintele Senatului a mai amintit că dificultăţile de integrare a romilor nu pot fi desprinse de contextul dezvoltării sociale în România.
Situaţia romilor a fost analizată, ieri, şi de AFP, care a remarcat că, în România, etnia trăieşte mai ales în sărăcie, şi că se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă sau a unei locuinţe.

Situaţia rom