Odată cu declanşarea, la nivel naţional a planului de acţiune „Silozul”, poliţiştii mehedinţeni au confiscat 2,5 tone pâine, 40 tone grâu şi două tone de porumb.
De pe 10 iunie a.c., au fost organizate aproximativ 90 de acţiuni, fiind verificate 260 mijloace de transport. Au fost confiscate 2,5 tone pâine, 40 tone grâu şi două tone de porumb.
Poliţiştii au aplicat, de asemenea, 138 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 107.750 lei şi au ridicat, în vederea confiscării, trei mijloace de transport.
Ultima acţiune a avut loc astăzi, când poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor au organizat, în judeţ, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite cu produse de panificaţie.
Cu această ocazie, a fost oprit, în trafic, pe raza comunei Malovăţ, un bărbat din Gorj, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 844 pâini şi produse de panificaţie.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau produsele de panificaţie a două societăţi comerciale.
Potrivit IPJ Mehedinţi, bărbatul nu a putut prezenta documentele legale, fapt pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a celor două societăţi comerciale cu suma de 3000 lei fiecare, dar şi confiscarea produselor de panificaţie şi a mijlocului de transport.