Moartea pândeşte trecătorii pe fiecare stradă din Timişoara. Aproape toate clădirile arată jalnic. Au ajuns ruine. Când asupra oraşului se abat furtuni, de pe acoperişuri plouă cu ţigle şi faţadele se prăvălesc pe trotuare. Pe vreme bună rişti să-ţi pice în cap ornamente.

Mica Vienă este grav bolnavă. Abia se mai ţine pe picioare. Cei care o văd în fiecare zi aşa se minunează cum de nu şi-a dat încă duhul. Unii spun că indiferenţa statului o demolează, pentru că administraţia nu se implică în renovarea clădirilor. Locatarii ridică din umeri şi invocă faptul că nu au bani. Pe cei care au bani nu-i obligă nimeni să facă reperaţii.

Fenomenul cel mai grav, care a adus în stare deplorabilă zonele istorice, nu ţine de indiferenţa autorităţilor sau nepăsarea locatarilor. Cele câteva clădiri vechi reparate în Timişoara explică fenomenul. Toate au în comun faptul că li s-a limpezit problema proprietăţii. Sunt imobile care au fost retrocedate şi au un proprietar incontestabil.

În oglindă, numitorul comun al palatelor care se dezmembrează este faptul că sunt în litigii de ani de zile. Starea de incertitudine nu a permis locatarilor să investească, iar moştenitorii nu se pot atinge de ele.

Litigiile ajung greu la final pentru că cei care au legiferat după căderea comunismului nu au adoptat o poziţie onestă în problema proprietăţii. Au clamat restituirea şi au produs, prin legi, situaţi pe care judecătorii le descâlcesc în decenii. Chiriaşii şi moştenitorii au ajuns să-şi ghideze viaţa după termenele din procese şi să trăiască pe holurile tribunalelor.

Justiţia a ajuns să se ruineze, la fel ca palatele istorice, din cauza avalanşei de procese şi suspiciunilor de tot felul. Istoria recentă ne ucide pe stradă.

Cei care au invocat restituirea şi au legiferat comunist au ruinat zonele istorice.