Ministerul Economiei va participa la majorarea capitalului social al OMV Petrom după ce va vinde pe bursă o parte din pachetul de acţiuni deţinut la companie, a declarat ministrul Economiei, Adriean Videanu (foto).
„Vreau să apreciez disponibilitatea OMV de a-şi majora capitalul social în relaţie cu Guvernul şi avem o strategie comună. După valorificarea pachetului minoritar vom participa la majorarea capitalului OMV", a spus Videanu.
Guvernul a decis miercuri începerea procedurilor de vânzare la bursă a 9,84% din acţiunile statului la Petrom. Statul român deţine 20,64% din acţiunile companiei petroliere, prin intermediul Ministerului Economiei.Videanu a afirmat că vrea ca până la mijlocul lunii septembrie să fie selectat brokerul privind cedarea titlurilor Petrom, iar tranzacţia să fie finalizată până la finele anului.
8% merg la salariaţi
Petrom vizează majorarea capitalului cu până la 600 de milioane de euro, proces care trebuie să aibă loc până cel târziu în aprilie 2011. După vânzarea pachetului de 9,84%, statul va rămâne cu 10,8% din acţiunile companiei. Pentru a-şi păstra această participaţie în cadrul procesului de majorare a capitalului social, statul va trebui să contribuie cu 64,8 milioane de euro.
Chiar dacă, la o primă vedere, statul ar părea că dă pe pere ce ia pe mere, de fapt el este, într-un fel, obligat să participe la acest proces. Aceasta pentru că trebuie să aibă cel puţin 8%, întrucât acest pachet din acţiunile companiei trebuie vândut salariaţilor Petrom, potrivit contractului de privatizare.