Preotul jandarmeriei doljene se îngrijeşte de sănătatea sufletească a militarilor din nouă judeţe. Pentru a se întâlni cu enoriaşii săi cu uniformă, face sute de kilometri săptămânal.
Preoţia este pentru părintele Cristian Bălă Nicolae o vocaţie: „A fost destinul meu să devin preot“, spune acesta. Doi ani a predat religia la liceu, iar în 1999 a fost hirotonit preot. Spune că şi-a dorit să ajungă preotul jandarmilor cu mult înainte de a se scoate un post la concurs. Asta, pentru că „este un mediu propice pentru a cultiva sămânţa lui Dumnezeu în sufletul oamenilor“, mărturiseşte părintele.
„Misiunea de preot a venit ca şi o chemare a lui Dumnezeu. A fost ceva firesc. De mic am cântat în corul bisericii, iar părintele Simion a fost cel care mi-a arătat calea“, mai povesteşte preotul. „A fi preot militar este ca şi cum ai fi un soldat în slujba lui Dumnezeu, dar şi al statului“, este crezul părintelui Bălă, care spune că „jandarmul are o misiune nobilă faţă de popor, de a veghea asupra liniştii cetăţeanului, iar preotul vine şi veghează asupra liniştii sufleteşti a jandarmului“.
În curtea celor două unităţi din Craiova se află o bisericuţă, unde jandarmii vin ori de câte ori simt nevoia, mai ales când se întorc din misiuni tulburaţi de cele văzute. „Militarii sunt cei care participă frecvent la misiuni, iar preotul este între ei să le sădească credinţa, pacea sufletească, pentru ca atunci când se întorc în familii să revină cu gânduri frumoase“. La parohiile din cele nouă judeţe aflate în subordinea jandarmeriei doljene, părintele Bălă desfăşoară atât activităţi pastorale, cât şi de educaţie moral-religioasă.
Activităţile duhovniceşti şi religioase se desfăşoară conform rânduielilor bisericeşti, după programul stabilit de preot, cu aprobarea comandantului unităţii. „E esenţială prezenţa unui preot printre militari. Dacă veţi urmări istoria v