Pentru mine, ritualul muncii agricole ramane un miracol, o desfasurare de operatiuni in care se desavarsesc roadele pamantului. Impreuna cu taranii m-am bucurat, m-am intristat, am plans si am ras.
Am fost martorul colectivizarii agricole. Am vazut tarani haituiti de organele de partid pentru a se inscrie in colectiv. Nu uit cum bunicul a injugat boii, a pus plugul in car si a plecat spre cooperativa, lasand totul acolo. S-a intors cu funia de la gatul boilor in mana. S-a asezat in batatura si a izbucnit in plans. Nici in razboi nu a simtit el o durere asa de mare.
Nu uit pe vecinul nostru, Zamfir Papuc, cu cinci copii si o vaca care ii hranea cu lapte. A predat-o colectivului. Cand s-au despartit, vaca a mugit, el a privit-o si in clipa aceea a innebunit.
Doctorii pe la care a fost n-au putut sa-l vindece. Vorbea de unul singur, strigandu-si vaca pe nume, pana a murit. Am vazut cum, dimineata, taranii porneau incolonati spre camp. Ii conduceau brigadierii, viitorii secretari de partid, care, cu timpul, s-au capatuit, imbuibindu-se.
Truda le era dijmuita
Le taia din zilele munca, chipurile, ca nu si-au indeplinit norma. Trebuia sa dea 800 litri lapte pe cap de vaca, intr-un an, 100 litri de cap de capra si 17 litri de cap de oaie, plus carne, legume, fructe etc. Nu achitau cota, li se trimiteau somatii de plata. In piete erau suspectati de specula si alungati.
Li se faceau perchizitii, confiscandu-li-se roadele de pe palma de teren de sub streasina casei. Apoi, a intrat groaza in ei ca li se va darama casa, satul. Gandul acesta era ca o torta de foc ce le cutremura somnul. Si nu erau singurele cazne la care erau supusi.
Sperante si dezamagire
A venit Revolutia. Taranii nadajduiau sa se ridice din nou la maretia cuvenita. Suradeau, stapani pe zare si roade, convinsi ca vor du
