Credincioşii care vor să participe la slujbele pe care Papa Benedict al XVI-lea le va ţine în Marea Britanie vor trebui să bage mâna în portofel şi să achite o aşa numită "cotizaţie de pelerin", care poate ajunge şi la 25 de lire sterline, potrivit unui anunţ al Bisericii Catolice, citat de AFP.
Oficialii de la Vatican au estimat că deplasarea Papei în Marea Britanie, în septembrie, costa aproximativ 14 milioane euro. Potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, "cei care nu îşi vor putea permite vor fi scutiţi de plată".
Diocezele pe care Papa le va vizita în septembrie sunt solicitate să "contribuie cu o sumă fixă pentru autocarele care vor transporta credincioşii".
Potrivit anunţului Bisericii, cei care vor să asiste la slujba oficiată de Papa Benedict al XVI-lea la Birmingham din 19 septembrie vor achita 25 de lire. Potrivit oficialilor Bisericii, la acest eveniment sunt aşteptaţi 70.000 de oameni.
Ceva mai ieftină va fi slujba pe care Suvernanul Pontif o va oficia la Glasgow, cu trei zile mai devreme, unde participarea costă 20 de lire. De aceşti bani, credincioşii vor avea parte şi de înţelepciunea Papei şi de un recital susţinut de Susan Boyle, britanică în vârstă de 42 de ani care a făcut senzaţie la concursul "Britain's Got Talent".
Cei care au mai puţini ani şi nu vor să rateze vizita Papei se vor putea mulţumi cu o priveghere din Hyde Park, Londra, eveniment la care participarea este taxată cu doar cinci lire.
Potrivit anunţului Bisericii Catolice, cei care iau parte la evenimente vor primi un "pachet de pelerin", care conţine mai multe obiecte, printre care un CD comemorativ şi o carte poştală pentru a "ţine legătura".
Doar patru milioane de cetăţeni britanici, din cei circa 61 de milioane de locuitori, sunt catolici.