Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absolvenţi de Spiru Haret, licenţă doar cu repetenţă

Publicat in Adevarul, joi 5 august 2010 · · ·

Mii de „haretişti“ de la 36 de specializări neautorizate de Ministerul Educaţiei se pregătesc din nou de licenţă. Între 10.000 şi 15.000 de absolvenţi ai Universităţii „Spiru Haret“ din ultimele trei promoţii au aflat că diplomele lor nu mai au nicio valoare.

Semne secrete de 1.500 de euro pe lucrările de licenţă ale studenţilor şpăgari de la Universitatea „Hyperion"

Ce se va întâmpla cu absolvenţii „Spiru Haret“ care au terminat studii neautorizate

10.000-15.000 de absolvenţi ai Univerisităţii „Spiru Haret” vor repeta licenţa/ Ministerul Educaţiei nu le recunoaşte examenul

Licenţiaţi ai „Spiru Haret“ se plâng de discriminare

Învăţătorii cu diplomă de la „Spiru Haret”, obligaţi să dea înapoi salariile!

Funeriu: "Studenţii de la Spiru Haret cu diplome care nu sunt acreditate vor mai da o dată examenele"

Absolvenţii ultimilor trei ani de la Universitatea “Spiru Haret”, aşteptaţi să repete licenţa

La un an de la izbucnirea scandalului, conducerea Universităţii „Spiru Haret" (USH) pare că şi-a însuşit decizia Ministerului Educaţiei şi e gata să anuleze licenţele a mii de foşti clienţi ai universităţii particulare. Instituţia îşi cheamă foştii studenţi să mai dea licenţa încă o dată, peste o lună. Dacă nu vin, rămân cu o diplomă de licenţiat nulă şi cu banii daţi. Mulţi absolvenţi de „Spiru Haret" au avut nevoie de studii superioare pentru promovări şi majorări salariale, mai ales în sectorul bugetar.

La 40 de ani, Costel Cojocaru, poliţist de frontieră, era mulţumit că a reuşit să termine facultatea şi spera la o avansare. El a absolvit anul trecut filiala locală a Facultăţii de Drept a USH şi a susţinut examenul de licenţă. Costel se vede obligat să se înscrie pentru a doua oară la examenul de finalizare a studiilor, la fel ca alte 2.000 de botoşăneni.

„Atunci când am dat licenţa ne-au spus că t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 36 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 24 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°