* este vorba despre două tronsoane din DJ 211A: Brăila - Măraşu şi Bordei Verde - Viziru
* procedura aleasă de autoritatea contractantă este cererea de ofertă, cu termen limită 17 august
Consiliul Judeţean este dispus să plătească 410 euro/km pentru reabilitarea a 31 de kilometri din Drumul Judeţean 211A pe două tronsoane: între Brăila şi Măraşu, precum şi între Bordei Verde şi Viziru. Potrivit celor două anunţuri publicate de către autoritatea contractantă, sistemul rutier existent pe acest drum are durata de exploatare depăşită, în prezent aflându-se într-o stare avansată de degradare, cu gropi, fisuri transversale şi longitudinale cu densitate mare. În acest context au fost lansate cererile de oferte pentru reabilitarea a 17 kilometri între Brăila şi Măraşu plus încă 14,46 km între Bordei Verde şi Viziru, câştigătoarea contractului urmând a fi desemnată după criteriul preţul cel mai scăzut. Pentru aceste lucrări Consiliul Judeţean Brăila este dispus să plătească, în medie, 410 euro pentru fiecare kilometru, de unde rezultă o valoare estimată a ambelor contracte în jurul valorii de 13.000 euro, fără TVA. În detaliu, contractul aferent DJ 211A între Brăila şi Măraşu este estimat la 29.477,32 lei plus TVA (adică aproximativ 413 euro/km), iar cel aferent reabilitării sectorului între Bordei Verde şi Viziru la 25.142,42 lei plus TVA (adică 414 euro/km). În ambele cazuri, autoritatea contractantă impune criterii de calificare a ofertanţilor, dar cere şi garanţii de participare şi de bună execuţie a lucrărilor. Termenul limită de depunere a ofertelor pentru ambele contracte expiră în data de 17 august.
De menţionat este că multe dintre contractele de atribuire a unor lucrări vizând sectorul construcţii/reabilitări/modernizări de drumuri scoase la licitaţie de către autorităţile locale, fie Primărie fie Consiliu Judeţean, au fost câştigate de SC "Tancrad".