Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să mai spună cineva că e greu la stat!

Publicat in Pandoras, joi 5 august 2010 ·

Pentru că ieri am fost de-a dreptu’ vrajită de activitatea Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, cea care recomanda românilor să se spele pe mâini, azi am continuat plimbarea printre Agenţiile patriei. Din oferta generoasă, astăzi am ales Agenţia Română pentru Investiţii Străine. Pentru că, da, avem asa ceva.

E important, nu zic nu, e chiar foarte important. Doar că cine e suficient de inconştient să se intereseze cum ar putea investi în frumoasa noastră ţară pe site-ul acestei Agenţii află, de exemplu, că în România TVA-ul este de… 19 procente. Poate şi pentru ca ultima actualizare a site-ului a fost în mai 2010. Deci Guvernul României îl cam minte pe inconştientul potenţial investitor, nu?

Trecem mai departe şi citim despre România. Poate nu ştiaţi, dar sistemul naţional de învăţământ continuă să formeze unii dintre cei mai de top olimpici (…) şi nenumaraţi fizicieni, chimişti, matematicieni, medici, etc şi că (…) Romania are calităţi incontestabile. Combinaţia de arome face mâncarea şi băuturile tradiţionale româneşti unice în lume, fapt demonstrat de premiile internaţionale câştigate şi de recunoaşterea cu care le-au înobilat cei mai renumiţi experti internaţionali.

Sigur, la limba maternă stăm mai rău, pentru că nu ştim că înnobilat se scrie cu doi n şi că înainte de etc nu se pune virgulă.

Şi poate nu ştiaţi cum sunt românii, dar vă spun eu. Adică Agenţia ne şi le spune investitorilor străini, că Născuţi la îngemănarea dintre Orient şi Occident, la intersecţia dintre culturi şi civilizaţii, românii vorbesc fluent mai multe limbi străine (…) – măi să fie! Şi fluent şi mai multe?! Pai poate dacă socotim ardeleneasca, moldoveneasca şi olteneasca limbi străine, ce să zic? Faptul că folosim, după caz, barabulă, baraboi sau cartof, s-o chema ca vorbim limbi străine, mai ştii?! Mai aflăm şi că romanii sunt cunoscuţi în întreaga lume pentr

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 26 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 33 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 23 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°