Atît vor primi în acest sezon rapidiştii de la noul sponsor, Super Bet, dacă vor reuşi cel puţin o calificare în cupele europene.
Lazăr şi compania vor evolua cu Oţelul avînd inscripţionate pe piepturi sigla noului sponsor oficial din Giuleşti, compania de pariuri sportive Super Bet.
În urma contractului ce va fi semnat azi, de la ora 14:00, la Crowne Plaza, alb-vişiniii vor încasa 500.000 de euro, cu tot cu bonusuri de obiectiv. Rapid îşi va amortiza astfel mai bine de un sfert din suma cheltuită în această vară pe cele nouă transferuri, în total 1,8 milioane de euro. Aseară, la 19:00, elevii lui Şumudică au avut programată şedinţa foto în noile echipamente.
Gruparea din Grant a rămas fără sponsor principal pe tricouri la finalul sezonului trecut, deoarece înţelegerea cu o altă firmă de pariuri sportive, Unibet, nu a mai fost prelungită. Rapidiştii primeau 100.000 de euro lunar de la vechiul sponsor.
70 este numărul total al agenţiilor Super Bet de pe teritoriul ţării, primele apărînd pe piaţă în urmă cu un an
Iordache, la Liga a III-a
Pus pe lista de transferuri în această vară, stoperul Adi Iordache (29 de ani) se pregăteşte de cîteva zile cu gruparea din Liga a III-a Atletic Bradu. Fundaşul central va ajunge sub comanda lui Mircea Rednic în Azerbaidjan, la Hazar Lankaran, dacă va accepta condiţiile financiare propuse de azeri.
"7.000 de rapidişti, peste 25.000 de stelişti!"
Marius Şumudică vrea ca suporterii să ia cu asalt stadionul la meciul cu Oţelul. "Am mare nevoie de public, mai ales după ce am pierdut doi jucători importanţi, Cesinha şi Marius Constantin. Mizez pe o atmosferă cum numai în Giuleşti poţi vedea. Cu 7.000 de giuleşteni în tribune va fi o atmosferă mai ceva decît ce au făcut cei 25.000 de fani ai Stelei la meciul cu Craiova", a declarat "principalul"