Este incredibil cum cresc sau cum se prăbuşesc cifrele de afaceri ale firmelor, în funcţie de relaţiile dintre patroni şi autorităţile locale. De fapt, cel mai mult contează cum îl cheamă pe primar şi pe preşedintele Consiliului Judeţean. Acum, este adevărat că sunt unii aşa-zişi oameni de afaceri care au prosperat indiferent că Lungu, Cibu, Simionescu sau Stancu s-a aflat la butoane.
Dar nu această categorie "aparte" vreau s-o supun atenţiei în acest caz, ci una foarte "specială", cea a asfaltatorilor "astupători" de găuri în şosele. De 20 de ani asistăm la plombarea, răsplombarea, răs-răsplombarea şamd a drumurilor din municipiu şi judeţ, ceea ce a condus la cheltuieli astronomice din bani publici. Aşa a făcut avere "Telbra", o societate care, la înfiinţare, n-avea nimic. Niciun utilaj. Zero barat. A avut, în schimb, contracte date de "Tataia" şi, închiriind utilaje de la SC "Drumuri şi Poduri", nea' Duţu, patronul, s-a făcut om. Huzurul cu plombatul găurilor a continuat şi pe vremea lui Cibu, nea' Duţu primind pe bună dreptate titulatura de regele plombelor. În mandatul lui Cibu, în schimb, s-a ridicat vertiginos un nou asfaltator, "Armax", firmă administrată de soţii Crăciun, un cuplu apropiat fostului primar, pe atunci liberal. A căzut Cibu, a căzut şi cifra de afaceri a firmei "Armax" şi, pe fondul crizei, a ajuns în pragul falimentului fără "sprijinul" contractelor de asfaltare pe bani publici. Gurile rele spun că firma "Armax" a picat cu totul în dizgraţie la licitaţii deoarece ar fi pus ochii pe ea nimeni altul decât Gheorghe Bunea Stancu, interesat să aibă propria societate de astupat găuri. Până una alta, anii de când Stancu a devenit preşedinte al CJ s-au remarcat, printre altele, prin ascensiunea de invidiat a firmei gălăţene "Tancrad", care a câştigat licitaţie după licitaţie. Chiar zilele trecute, asocierea "Tancrad" şi alţii a pus mâna pe contra