Nu credeam că voi ajunge vreodată să apreciez munca în favoarea cetăţeanului făcută de o instituţie a statului român, Consiliul Concurenţei. Atunci când au atacat cu succes cartelulul cimentului, am spus că este o întâmplare. Când au intervenit în înţelegerile anticoncurenţiale din telecom, mi-am pus întrebări. Certitudinea am avut-o însă când au atacat monopul bancar la rădăcină, la comisionul pentru rambursarea anticipată.
Fidelizarea clienţilor este visul oricărei afaceri. Dar această fidelizare se face prin calitate, inovaţie, competitivitate şi în principal prin respectul pentru client. Băncile au inventat însă ceva nou. Acest comision pentru plata anticipată, adică modul pervers în care o bancă îşi poate fideliza forţat pentru 20-30 de ani clienţii deja existenţi chiar şi în condiţiile în care le creşte acestora costul de creditare cu 3-4 puncte procentuale este modul prin care orice competiţie bancară în favoarea clientului este eliminată din start şi este echivalentul modern al legării de glie al iobagilor din secolul 17.
Nimic nu este mai neconcurenţial în sistemul bancar decât acest comision. Consiliul Concurenţei a sesizat pericolul pentru client şi a intervenit declarându-l anticoncurenţial şi scoţându-l în afara legii din toate contractele prezente şi viitoare. Clienţii cu istoric bancar bun, nemulţumiţi de costurile creditelor lor existente aveau astfel cale liberă să renegocieze condiţii mai favorabile. Costurile renegociate puteau compensa o parte din pierderea de nivel de trai, venită din micşorările de venituri şi creşterea de TVA. Chiar şi bugetul ar fi avut de câştigat din posibilele cheltuieli suplimentare făcute din banii economisiţi.
Chiar eram mândru că guvernanţii ţării mele au răspuns lăcomiei corporatiste bancare cu mijloace concurenţiale, adică pragmatice, pe când cei din Ungaria, confruntatţi
