Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Transilvania îşi face fond de investiţii după indicele austriac ATX

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

BT Asset Management, divizia de ad­ministrare a investiţiilor din cadrul grupului finan­ciar Banca Transilvania, a demarat pro­cedura de autorizare a primului fond de in­vestiţii construit după indicele ATX, principalul indice al bursei de la Viena.

Fondul de investiţii denominat în euro BT Index Austria ATX va deveni funcţio­nal în ultimul trimestru al anului şi va investi până la 90% din activele sale în acţiunile din componenţa indicelui austriac ATX.

"Banca Transilvania Asset Mana­ge­ment este prima instituţie financiară est-europeană care a primit din partea Wiener Börse AG aprobarea de a utiliza indicele ATX ca activ suport pentru un fond ce deţine acţiuni austriece", a declarat Michael Buhl, director executiv al bursei de valori de la Viena.

Mare parte din companiile incluse în indicele ATX au operaţiuni şi pe piaţa locală, precum grupurile financiare Erste, Raiffeisen International şi Vienna Insu­rance, companiile de construcţii Voestal­pine şi Wienerberger, şi grupul OMV, acţio­narul majoritar al Petrom

"Fondul va oferi expunere investitorilor interesaţi de plasamente în euro spre cea mai mare piaţă de acţiuni din Europa Centrală şi de Est. Investitorii locali cunosc destul de bine piaţa austriacă de acţiuni, dar nu au întotdeauna resursele financiare suficient de ridicate pentru a investi direct, astfel că fondul va face acţiunile austriece mai accesibile investitorilor de talie mică", a spus Radu Hanga, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor BT Asset Management, cu active totale în gestiune de 262,6 mil. lei.

Administratorul îşi propune să atragă cu fondul BT Index Austria ATX active de circa 5 milioane de euro, nivel similiar cu cel al primului fond de indice din portofoliu - BT Index. Lansat în urmă cu patru ani, fondul BT Index a ajuns în prezent la active nete de 19,5 milioane de lei atrase

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°