Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioana Ichim a obţinut locul întâi în concursul fetelor la turneul de şah de la Tulcea

Publicat in Vocea Brailei, vineri 6 august 2010 ·

În perioada 31 iulie - 4 august, la Tulcea s-a desfăşurat Festivalul internaţional al şahului tulcean, o competiţie care s-a desfăşurat pe două secţiuni, una rezervată seniorilor, iar cea de-a doua juniorilor.

La Grand Prix-ul juvenil, reprezentanta clubului Orizont 64, Ioana Ichim, şahistă pregătită de instructorul Ionel Balcan, s-a clasat pe locul întâi în concursul fetelor şi 4-6 în clasamentul general, la egalitate de puncte cu celelalţi doi concurenţi.

Şahista brăileană şi-a trecut în cont cel de-al treilea premiu din acest an, după locurile întâi la fete, pe care le-a obţinut la Căluţul de fildeş de la Brăila, şi la turneul de la Techirghiol.

"Ioana Ichim îşi continuă traseul bun din acest an. A debutat cu o victorie în prima rundă, a pierdut-o pe a doua, însă până la finalul competiţiei a mai obţinut 4 puncte şi s-a impus la fete. Victor Mocanu a preferat să evolueze în turneul seniorilor şi şi-a realizat obiectivul, a obţinut coeficientul ELO, în timp ce la Gabriel Voicu s-a văzut lipsa de experienţă. Pentru el, acesta a fost primul turneu de seniori şi tracul debutului i-a afectat evoluţia", a precizat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64. În perioada 31 iulie - 4 august, la Tulcea s-a desfăşurat Festivalul internaţional al şahului tulcean, o competiţie care s-a desfăşurat pe două secţiuni, una rezervată seniorilor, iar cea de-a doua juniorilor.

La Grand Prix-ul juvenil, reprezentanta clubului Orizont 64, Ioana Ichim, şahistă pregătită de instructorul Ionel Balcan, s-a clasat pe locul întâi în concursul fetelor şi 4-6 în clasamentul general, la egalitate de puncte cu celelalţi doi concurenţi.

Şahista brăileană şi-a trecut în cont cel de-al treilea premiu din acest an, după locurile întâi la fete, pe care le-a obţinut la Căluţul de fildeş de la Brăila, şi la turneul de la Techirghiol.

"Ioana Ichim îşi co

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 23 minute
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun d

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 8 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, obligată la cheltuieli de judecată după ce a cerut ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat, după trei zile de la introducerea acţiunii în instanţă

News.ro acum 2 ore
Camelia Luchian, soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, are de plătit cheltuieli de judecată în valoare de 1150 lei, după ce a cerut în instanţă ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat după trei zile de la introducerea acţiun

Imagini cu Kate Middleton la tradiţionala slujbă de Crăciun, difuzate de televiziunea britanică – FOTO

HotNews acum 12 minute
Tradiţionalul concert de colinde de la Westminster Abbey, organizat în fiecare an de prinţesa Kate, a fost difuzat marţi de televiziunea britanică, scrie News.ro. Telespectatorii au putut vedea în sfârşit ceremonia, la aproape 3 săptămâni după ce ac

Opozantul rus în exil Ilia Iaşin, plasat pe lista „persoanelor căutate penal” de Moscova

HotNews acum o ora
Opozantul rus în exil Ilia Iaşin – eliberat într-un schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident în august – a fost plasat pe lista „persoanelor căutate” în Rusia, potrivit unor date de la Ministerul rus de Interne, consultate miercuri de AFP, potri

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°