Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile Generali scad, dar profitul se dublează

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

Generali, una din primele zece companii din piaţa asigurărilor, a încheiat primul semestru cu prime brute subscrise de 234,4 mil. lei (56,5 mil. euro), în scădere cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În schimb, profitul net obţinut de companie s-a dublat, ajungând la 18,9 mil. lei (4,6 mil. euro) la sfârşitul lunii iunie.

Scăderea afacerilor în primul semestru a fost determinată de evoluţia asigurărilor generale, unde subscrierile s-au redus cu 5,7%, până la 189,1 mil. lei (45,6 mil. euro), din cauza declinului asigurărilor auto Casco, care au scăzut cu 17%, până la 80,8 mil. lei.

"Din păcate, asigurările Casco sunt în continuare afectate de scăderea semnificativă a pieţei auto şi a celei de leasing. Încercăm să compensăm acest lucru prin campanii atractive de promovare a produselor noi şi de susţinere a celor deja existente în portofoliul companiei", afirmă Marie Kovarova, directorul general al Generali Asigurări.

În timp ce vânzările de asigurări auto au scăzut, compania a înregistrat creşteri de două sau trei cifre pe segmentul asigurărilor de accidente şi sănătate (plus 148%), de incendiu pentru riscuri industriale (23%) şi al celor de locuinţe (19%).

Generali a derulat în primul semestru mai multe campanii de promovare pentru asigurări de locuinţe, auto şi de viaţă. Pe segmentul asigurărilor de viaţă, primele brute subscrise au urcat cu 2%, până la 45,3 mil. lei (10,9 mil. euro). Subscrierile de poliţe de tip unit-linked (asigurări de viaţă legate de fonduri de investiţii) au urcat cu 26%, iar cele de asigurări de viaţă tradiţionale - cu 4,7%.

În urma unei campanii de promovare a asigurărilor de viaţă desfăşurată în perioada mai-iunie, vânzările de astfel de poliţe s-au dublat în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut. De altfel, mai mulţi asigurători de pe piaţa locală au lansat campanii de promovare pen

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum o ora
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 2 ore
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu: un chirurg e acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienţii

HotNews acum 32 minute
​Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, că va declanşa „o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tra

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 2 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum o ora
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Ministrul polonez de Externe: Varşovia nu ar trebui să excludă trimiterea de trupe în Ucraina

Mediafax acum 39 minute
Polonia nu ar trebui să excludă trimiterea de trupe în Ucraina, a declarat ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski marţi. Între timp, Kievul se luptă să respingă avansurile ruseşti, însă Sikorski nu a precizat ce rol ar urma să joace trupele

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°