Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Meme Stoica: „Cel mai frumos capitol din cariera mea a luat sfârşit“

Publicat in Adevarul, vineri 6 august 2010 · ·

Mihai Stoica, deja fostul manager general al Unirii Urziceni, a postat pe blogul personal un mesaj prin care anunţă că a încheiat oficial colaborarea cu echipa ialomiţeană.

Citeşte ce a spus antrenorul Levy după eliminarea cu Zenit

Citeşte ce spune un fost jucător al Unirii, Tibi Bălan, despre „dubla“ cu Hajduk Split

Mihai Stoica nu a oferit nicio declaraţie vreunui reprezentant mass-media. A preferat să anunţe că pleacă de la Unirea Urziceni folosindu-se de blogul personal. Iată mesajul lui Meme:

„Astăzi, cel mai frumos capitol din cariera mea a luat sfârşit. A fost o despărţire tristă, dar simplă, fără reproşuri, neobişnuită pentru fotbalul românesc. Era normal să se întâmple aşa, pentru că această echipă a fost, este, şi să sperăm că va rămâne, şi fără mine, o echipă neobişnuită.

Am avut şansa de a colabora cu un patron discret, care nu s-a văzut niciodată manager sau antrenor, cu Dan Petrescu şi Ronni Levy, doi antrenori talentaţi şi competenţi, înconjuraţi de colaboratori profesionişti.

Sunt mândru de tot ceea ce s-a realizat la Unirea în perioada în care am activat în cadrul acestui club. Sunt fericit pentru că am reuşit să aduc lângă mine oameni de valoare, care au căpătat experienţă necesară de a duce orice proiect la bun sfârşit în fotbalul românesc: Narcis Răducan, Paul Andone, Cătălin Fainisi, ţinerii tehnicieni Gabriel Caramarin, Eugen Nae, Matteo Spatafora, sau medicul Dan Oproiu.

În ultimele 5 minute pe care le-am petrecut în compania băieţilor cu care am colaborat în ultima vreme, atât timp cât emoţiile mi-au permis să mă fac înţeles, le-am mulţumit. Le-am explicat că, atât la Galaţi, cât şi la Steaua, am ajuns să trăiesc ceea ce visam în fiecare zi cu ochii deschişi. La Galaţi am ajuns în cupele europene, iar la Steaua am câştigat campionate şi am obţinut rezultate excelente în competiţiile continen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum o ora
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum o ora
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Drone neidentificate, reperate în apropierea a trei baze americane în estul Angliei, anunţă US Air Force

G4Media acum 14 minute
Drone au fost reperate în apropierea unor baze americane în Regatul Unit, în mai multe rânduri, începând de la 20 noiembrie, inclusiv la începutul acestei săptămâni, anunţă Forţele Aeriene americane (US Air Force), care precizează că acestea nu sunt

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 10 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Ministrul chinez al apărării este anchetat într-un dosar de corupție

HotNews acum 3 ore
Ministrul chinez al apărării, Dong Jun, este investigat ca parte a unei ample anchete anticorupție care a ajuns la vârful Armatei Populare de Eliberare, a relatat miercuri Financial Times, citat de Reuters. Dong este al treilea ministru al apărării

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum o ora
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-0°
mie.

-0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°