Am văzut miercuri seară la televizor un preşedinte Băsescu obosit, dezamăgit, nervos.
Acest om care, de ani de zile, a câştigat toate bătăliile politice, care-a mers de multe ori singur împotriva tuturor în direc ţia pe care el a crezut-o corectă, care a ştiut să se facă iubit şi susţinut de oameni, ca să-şi atragă în cele din urmă ura fanatică a acestora, se confruntă acum cu spectrul unei Românii falimentare.
Nu acesta este destinul de om politic pe care şi l-a dorit. Nu aceasta este România pe care el a vrut s-o lase-n urma sa. Visul unui stat cu instituţii funcţionale şi respectate, al unei vieţi politice şi economice salubre, al unei justiţii capabile să ţină corupţia sub control, al unui popor care se desparte de trecutul său, condamnând comunismul şi poliţia politică, s-a spulberat cu desăvârşire, lăsând locul realităţii: o ţară "de mâna a doua", care nu-şi poate hrăni cetăţenii, o economie neperformantă, o justiţie neputincioasă, o lume politică de o mizerie infinită, o criză morală mai adâncă decât a fost ea vreo dată. Apocalipsul unei naţiuni care şi-a epuizat resursele şi nu mai speră decât în ajutoarele de la FMI.
Unde a fost greşeala? Este probabil întrebarea care-l frământă cel mai mult pe preşedinte. Şi cui se poate imputa, dincolo de toate circumstanţele exterioare, fundătura în care-am ajuns? Care este sursa imediată, directă, a răului de care suferim acum?
Un formidabil aparat de propagandă, avându-şi vârfurile de lance în posturile de televiziune ale unor Vîntu sau Voiculescu - dar şi în presa influenţată de Patriciu, care-a avut însă inteligenţa să apeleze la oameni mai credibili - ne bombardează de luni de zile cu aceeaşi şi aceeaşi obsesivă melodie: tiranul Băsescu, un adevărat demon, sursa tuturor nenorocirilor trecute, prezente şi viitoare.
În realitate, lucrurile stau puţin altfel. Gr
