Lanţul de magazine de încălţăminte Leonardo, prezent şi în Braşov, a anunţat că în acest an va deschide şase noi magazine, dar va închide altele şase care în prezent sunt neprofitabile.
Firma deţinută de omul de afaceri Florin Panea şi aflată în reorganizare judiciară din toamna anului trecut a anunţat că planul de reorganizare prevede renegocierea chiriilor şi păstrarea unui număr constant de magazine, adică circa 140. Investiţia într-un magazin nou deschis se poate ridica la 30.000 - 100.000 de euro.
Reţeaua de magazine cuprindea la sfârşitul anului 2008 peste 200 de unităţi în România, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova şi avea peste 3.000 angajaţi. Lanţul de magazine de încălţăminte Leonardo, prezent şi în Braşov, a anunţat că în acest an va deschide şase noi magazine, dar va închide altele şase care în prezent sunt neprofitabile.
Firma deţinută de omul de afaceri Florin Panea şi aflată în reorganizare judiciară din toamna anului trecut a anunţat că planul de reorganizare prevede renegocierea chiriilor şi păstrarea unui număr constant de magazine, adică circa 140. Investiţia într-un magazin nou deschis se poate ridica la 30.000 - 100.000 de euro.
Reţeaua de magazine cuprindea la sfârşitul anului 2008 peste 200 de unităţi în România, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova şi avea peste 3.000 angajaţi.