Un poet important, descoperit si impusîn literatura română de G. Călinescu1, e, desigur, si G. Mărgărit (n. 1923 - m. 1961), care a audiat si a urmărit, cu pasiune, cursurile si iniţiativele culturale ale profesorului său, pentru care a nutrit o permanentă preţuire intelectuală.
Opera lui G. Mărgărit, restrânsă, cuprinde poezii2, articole de istorie si critică literară, eseuri, traduceri si, evident, câteva memorabile epistole trimise lui G. Călinescu3 si Petru Comarnescu4în care se confesează, cu dezinvoltură, despre condiţia tânărului scriitor, imediat după întâiul cataclism mondial.
Poetul G. Mărgărit a frecventat, cu punctualitate, sedinţele cenaclului literar Noua Junime, înfiinţat si coordonat de G. Călinescu, a stabilit relaţii cordiale cu Al. Piru si Adrian Marino si s-a bucurat de simpatia specială a mentorului său.
La revista Jurnalul literar (1939) nu a colaborat nici măcar o singură dată, după cum eronat afirmă unii dintre biografii săi, deoarece era încă elev de liceu, însă a publicat în periodicele Lumea, Naţiunea si Tribuna poporului, conduse si supervizate de G. Călinescu.
Biografii si cercetătorii operei lui G. Mărgărit, printre care menţionăm pe Emil Manu, Lucian Dumbravă, Mihai lovănel si Ionel Bejenaru, comit erori după erori întrucât nu merg la sursele primare, ci preiau informaţiile unor colegi si admiratori ai poetului, care nu întotdeauna sunt exacte.
Epistolele ce se publică acum sunt trimise lui G. Călinescu, directorul revistei Lumea, în paginile căreia G. Mărgărit are trei preţioase colaborări5 care nu au fost menţionate în nici o biografie sau microexegeză a celui ce a scris Colocviile pădurii.
Se impune, imperios, o revizuire integrală a istoriilor si dicţionarelor literare care au apărut până acum, evident, după o lectură atentă a operei si o recercetare minuţ
