În urmă cu cîteva luni, comentam reuşitele unui tenor de doar 23 de ani – Ştefan Pop –, care într-un an a realizat cît alţii într-o viaţă, fiind deja lansat în circuitul „mare“ al scenelor lumii. Şi pentru că este născut la Bistriţa, recent s-a organizat, în cadrul Zilelor municipiului, un concert „Ştefan Pop şi invitaţii săi“ – o versiune a „celor trei tenori“, alături de el evoluînd colegi de la clasa de canto condusă, la Academia de Muzică din Cluj, de… un alt tenor, Marius Budoiu. Acesta a aplaudat acum, fericit, trei absolvenţi cu glasuri frumoase, bine conduse, expresive, unanim apreciate de miile de spectatori adunaţi pe esplanadă, în faţa scenei special amenajate. Chiar dacă orchestra clujeană a sunat mediocru, deşi la pupitru s-a aflat un excelent dirijor – Cristian Sandu –, care a solicitat permanent implicare, nuanţe şi culori, dăruindu-se cu pasiune şi talent demersului artistic, ea a acompaniat totuşi onest ariile celebre din opere şi operete sau canţonete mult „gustate“ de public. Iar la final, cum ovaţiile nu conteneau, au oferit, în maniera „celor trei“ celebri, cîteva pagini pe care le-au „împărţit“ cu dezinvoltură şi plăcere, întrecîndu-se în performanţe vocale. Pentru că şi Ovidiu Daniel (şi el bistriţean), şi Cristian Mogoşan au dorit să fie la nivelul lui Ştefan Pop, care, pe lîngă ştiinţa cîntului, are însă date naturale spectaculoase, o trăire ardentă şi acel „ceva“ care a determinat şi ascensiunea sa, de neimaginat în urmă cu un an. A fost o seară incendiară, aşa cum rar se întîlneşte pe la noi, dovedind că avem tineri cu un real potenţial care, dacă au şi noroc, pot face o carieră de anvergură. Iar Ştefan Pop are, cu siguranţă, şi o „stea“ cu totul aparte. Tocmai de aceea, am încercat să aflu detalii despre momentele definitorii ale devenirii sale, începînd cu debutul absolut la Opera din Timişoara, continuînd cu prima apariţie interna