Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Judeţul" nu dă doi bani pe refuzul sătenilor de a accepta gunoiul lângă gospodării

Publicat in Adevarul, vineri 6 august 2010 ·

Oamenilor din Lupac li se bagă pe gât deşeurile adunate din tot judeţul Caraş-Severin ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Local şi a faptului că reprezentanţilor Consiliului Judeţean nu le pasă că marea majoritate a localnicilor nici nu vrea să audă de acest proiect.

După ce au fost forţaţi să plece din căminul cultural din Lupac în huiduielile mulţimii în două rânduri, reprezentanţii judeţului şi responsabilii de mediu au programat o nouă dezbatere publică pe tema depozitului de deşeuri ce urmează să deservească întreg Caraş-Severinul, dar de data aceasta în şcoala din sat. La porta instituţiei de învăţământ, doi poliţişti cereau documentele oricărui cetăţean care ar fi vrut să asiste la dezbateri. Deranjaţi de atitudinea celor care doresc să aducă deşeurile din tot judeţul la margine satului lor, oamenii au refuzat să mai intre în şcoală, unde oricum nu ar fi încăput toţi. După mai bine de jumătate de oră, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiroghioni, şi-a luat inima în dinţi şi a ieşit în curte pentru a-i convinge pe oameni să asculte cât de multe beneficii ar avea de pe urma realizării acestui proiect.

“Nu contează ce spun oamenii!”

Mai întâi le-a vorbit oamenilor prin gard. Reproşându-i-se acest lucru, a ieşit în faţa şcolii, unde a fost întâmpinat cu un cor de fluierături şi huiduieli. “Paşii au fost făcuţi în proiect, este o investiţie de 30 de milioane de euro şi nu contează ce spun oamenii. Noi avem hotărârea Consiliului Local Lupac, care a votat proiectul în unanimitate”, a spus Ghiorghioni văzând că nu are niciun succes în faţa sutelor de oameni furioşi. “Nu vedeţi ce aroganţi sunt? Nici nu ne lasă să intrăm, ne cer buletinele. Avem peste 370 de semnături împotriva acestui proiect şi cerem Consiliului Local Lupac să anuleze hotărârea. Nu avem nevoie de facilităţile despre care ne tot vorbesc. Să-l facă unde sunt oame

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°