Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Augustus Constantin, penalty-ul şi ploaia!

Publicat in Adevarul, vineri 6 august 2010 ·

Arbitrul din Râmnicu Vâlcea a acordat gratuit o lovitură de pedeapsă Vasluiului după ce o furtună violentă a întrerupt meciul timp de 40 de minute. Arbitrul Augustus Constantin a dictat fără motiv lovitură de la 11 metri pentru moldoveni, după un plonjon al lui Pancu. S-a făcut dreptate însă în doar cinci minute, Cvirik aducând egalarea.

Două formaţii rănite în cele dintâi etape ale Ligii I au vrut să scoată ieri capul la soare. Nu şi-au calculat bine paşii, pentru că natura le-a încurcat planurile. Dacă „U" Cluj a căutat să obţină şi ea primele puncte în noua ligă în care a intrat, Vasluiul a jucat pentru numele antrenorului său „galactic".

Lopez Caro însă nu a confirmat nici acum investiţia lui Porumboiu. Moldovenii parcă şi-au mai dat drumul la joc, dar remiza de la Alba-Iulia nu poate fi trecută în niciun caz la bile „albe". Jocul Clujului însă, da. Dacă din prima repriză nu s-a înţeles mai nimic, partida fiind întreruptă 40 de minute după primul sfert de oră din cauza unei tornade, partea secundă a fost rezervată exclusiv fotbalului.

Claudiu Niculescu nu a mai jucat doar pe loc, adică numai de la „11 metri" şi de la lovituri libere, ci a încercat şuturi de la distanţă, din alergare. Cea mai mare ocazie a partidei a venit în minutul 68, când Delgado a nimerit bara porţii lui Kuciak.

Apoi, a intrat în scenă arbitrul Augustus Constantin. Acesta a dictat, aiurea, penalty la plonjonul în apa din iarbă a lui Pancu, iar Wesley nu a greşit. Ardelenii s-au revanşat peste cinci minute, la reuşita slovacului Cvirik. Clujul a luat primul punct în Liga I, iar Lopez Caro îi dă mari bătăi de cap lui Porumboiu.

"Nu mi s-a părut penalty. Arbitrii ar trebui să se gândească şi la familiile lor, să nu mai greşească."

Marian Pană

antrenor „U" Cluj

1-1

„U" Cluj: Matache - Beloşevici, D. Munteanu, Cvirik, Unguruşan - V. Gheorg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 2 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum o ora
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

China cere SUA ”să anuleze complet” taxele vamale reciproce

G4Media acum 23 minute
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP, citată de Agerpres. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-şi core

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 28 minute
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Bloomberg: Oficialii de la Bucureşti încearcă să recâştige Casa Albă

News.ro acum 2 ore
De când vicepreşedintele american JD Vance a atacat România în februarie pentru anularea alegerilor prezidenţiale, oficialii de la Bucureşti au încercat să recâştige Casa Albă de partea lor, notează Bloomberg. Consilierii premierului Marcel Ciolacu

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 5 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Premierul Marcel Ciolacu cu prilejul sărbătorii de Florii -„Să întâmpinăm această sărbătoare cu speranță și încredere”

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 13 aprilie 2025, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorii Floriilor, ocazie cu care evidențiază faptul că în acest an toți creștinii marchează împreună Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. „Toți creștinii

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°