Grupul german Meffert, care a vândut în 2005 compania Düfa România către fondul de investiţii american Advent International, a decis să se întoarcă cu brandul de vopsele Düfa pe piaţa locală şi va face primele livrări în luna august.
Meffert revine astfel după cinci ani pe piaţa locală şi ia în calcul pe termen mediu construirea unei fabrici de la zero sau o achiziţie a unui jucător local. Strategia germanilor este de a se asocia cu oameni de afaceri locali când intră pe o piaţă nouă şi de aceea nu au acceptat în 2005 să cedeze brandul Düfa către Advent International.
Fondul de investiţii a avut drept de folosinţă a brandului Düfa până în luna iulie 2010 şi din această cauză a început încă din 2006 să promoveze denumirea Deutek, sub care activează în prezent fosta Düfa România.
"Proiectul de întoarcere pe piaţa locală este deja în derulare. Avem partenerii selectaţi şi în luna august facem primele livrări. Brandul Düfa are deja notorietate pe piaţa din România. Cu el mulţi parteneri şi-au început şi au dezvoltat businessul, implicit arhitecţi, constructori, mici meseriaşi şi nu în ultimul rând utilizatorul final", a declarat pentru ZF Liviu Stan, managing partner al Düfa Tec, noua firmă sub care va activa grupul Meffert, care va deţine licenţa pentru brandurile Düfa şi Profi Tec.
Liviu Stan va conduce operaţiunile de pe piaţa locală alături de Irinel Gheorghe, care va deţine tot funcţia de managing partner. Cei doi asociaţi români au înfiinţat joint-venture-ul cu grupul german Meffert sub denumirea de Düfa Tec. Liviu Stan a fost implicat încă din anul 1997 în aducerea brandului Düfa pe piaţa locală, când alături de omul de afaceri Marius Ivan a început businessul Düfa România. Liviu Stan deţinea atunci 10% din acţiuni, în timp ce Marius Ivan avea 40%.
În iunie 2005 însă, producătorul de vopsele Düfa România a fost preluat de