Teatru 74 a obţinut fonduri europene în valoare de 900.000 de euro, nerambursabli în proporţie de 98%.
Teatrul mureşean a reuşit să obţină 90,5 puncte din cele 100 posibile, prunctajul fiind unul dintre cele mai mari înregistrate de proiectele pe fonduri structurale în România. Proiectul „Practică Teatrală în Regiunile Centru şi Nord-Vest" este realizat în parteneriat cu Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş. „Banii vor fi investiţi în stagii de practică pentru studenţii din ani terminali la teatru, regie, teatrologie şi scenografie ai universităţilor din Cluj, Sibiu şi Târgu-Mureş. Studenţii vor intra în contact cu profesori şi personalităţi din domeniul artelor spectacolului", a declarat pentru Radio Mureş, directorul Teatrului 74 şi managerul de proiect, Theodor Marton.
Proiectul a început să se deruleze din luna iulie, iar prima sesiune va avea loc în intervalul octombrie-noiembrie 2010 şi va dura aproximativ 14 zile. Sesiunea va cuprinde seminarii şi workshop-uri susţinute de profesori din cadrul universităţilor implicate, dar şi de oameni de teatru importanţi din ţară.
A doua sesiune va avea loc în perioada martie-aprilie 2011 şi va consta în scrierea, conceperea şi montarea unor spectacole de 30-60 de minute, de către grupele de actori formate în cadrul workshopurilor. Spectacolele ce vor rezulta din proiect vor fi prezentate şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi importanţă din lume.