Perioada caniculară,cu temperaturi ce urcă spre 40 de grade Celsius, bate recordul termic înregistrat în 2007, când în Călăraşi a fost o singură zi cu 42,1 grade Celsius.
Specialiştii de la Staţia Meteo Dobrogea avertizează populaţia. „Trebuie să ne aşteptăm la ce e mai rău, ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice, grindină, vijelii care pot provoca distrugerea plantelor, a pomilor şi a stâlpilor de curent“, explică Vasile Torică, şeful staţiei Meteo Dobrogea. Vara toridă este pigmentată de ploi. „Din 1985 până-n 2009, doar de 10 ori au fost temperaturi foarte ridicate. În schimb, anul acesta, chiar dacă vor fi ploi, tot nu scăpăm de caniculă“, a mai adăugat Vasile Torică.
Pericol pentru populaţie Specialiştii spun că oamenii riscă să facă cancer de piele şi cataractă din cauza razelor nocive ale soarelui. La orele prânzului, în Călăraşi temperatura atmosferica depăşeşte 35 de grade la umbră, iar la sol sunt temperaturi de 63 grade. În câmpie, umezeala este de 80 la sută, iar în condiţii normale ar trebui să fie de 40 la sută. Pentru a se răcori, Raluca Chiru (19 ani) şi prietena ei Andreea Agapie (20 de ani), mănâncă îngheţată şi stau la umbră. „Deşi este foarte cald am ieşit să facem cumpărături şi ne răcorim cu o îngheţată“, spun tinerele. Ion Dinu (32 de ani), gestionar, încearcă să se răcorească. „E sufocant, mă spăl pe faţă şi pe mâini de mai multe ori pe zi pentru a putea suporta canicula“, spune el.
Împădurirea ar fi soluţia În Bărăgan şi Dobrogea există deja zone deşertice. În judeţul Călăraşi, suprafaţa ocupată cu păduri este de 4,1%, faţă de media naţională de 16%. De aceea apar şi aceste fenomene metereologice extreme. Meteorologul Vasile Torică spune că ar trebui luate măsuri drastice în privinţa defrişărilor ilegale pentru a nu ne transforma într-o zonă de deşert. „Ar trebui reîmpădurit şi creat un microclimat ca să nu avem