Actul de naştere al adictologiei (studiul şi tratamentul adicţiilor, adică al dependenţelor fiziologice sau psihologice) poartă data de 20 octombrie 1999, când Jurnalul Oficial al Franţei a recunoscut noua disciplină de graniţă şi, implicit, diplomele viitorilor specialişti (adictologii). Termenul, făcând parte dintr-o nomenclatură, a fost preluat imediat, cu minime adaptări ortografice şi ortoepice, de toate limbile de cultură (v. engl. addictology, sp. adictología, rom. adictologie etc.).

Cuvântul s-a format în franceză, din addiction "dependenţă de o substanţă sau, figurat, de o activitate" + -logie, sufixul care desemnează ştiinţele. Despre addiction, cu prima atestare în 1979, dicţionarele franceze spun că este un "cuvânt englez", ca şi addict, cu o primă atestare încă şi mai recentă, din 1985. De ce avea nevoie franceza de cuvinte luate din engleză (addict, addiction) când avea la dispoziţie pe dépendant şi dépendance? Probabil pentru acelaşi motiv pentru care medicii nu vorbesc niciodată despre cancer ci despre neoplasm, preferând cuvintelor intrate în uzul general, cunoscute de toată lumea şi mustind de sensuri şi de conotaţii, termeni reci, pur denotativi.

În engleză, addict este un cultism din lat. addictus, participiul trecut al lui addicere, "a dedica". Prima consemnare este din 1520, dar sensul modern de "toxicoman, dependent de droguri" este din 1909, cu referire la morfină. Engl. addictio, din lat. addictionem, a avut iniţial sensul mai general de "înclinaţie, apucătură", dar din 1906 s-a specializat pe dependenţa de droguri (la început cu referire la opiu). Limba engleză a contribuit aşadar, prin addict şi addiction, preluate de franceză, la fenomenul general de întărire în limbile romanice a elementului latin, prin împrumuturi culte.

În limba română, după ştiinţa noastră, adict şi adicţie au început să fie folosite după 1989. S