Bancul care sugerează că bărbatul a fost creat primul pentru că Dumnezeu avea nevoie de o ciornă este adevărat. În timp ce bărbatul este o structură rigidă, nu mai subtilă decât o moluscă, femeia a avut parte de toate finisajele. Dacă la un bărbat arta subtilului este rezultatul unui travaliu intens, în cazul unei femei această îndeletnicire este una înnăscută. O femeie te va face idiot prin zeci de semnale infinitezimale, în timp ce un bărbat va găsi calea cea mai ieftină și ți-o va spune în față.

Dar nu vocația subtilului la femei doresc să punctez în acest scurt articol, cât mai degrabă aș sublinia câteva lucruri despre lașitatea feminină. Dacă un bărbat este laș în mare parte în întâlnirea cu alți bărbați presupuși mai puternici sau în asumarea unor responsabilități, în cazul femeii paleta de situații în care lașitatea devine o trăsătură dominantă este mult mai largă.

O femeie nu are nevoie de o întâlnire cu o altă femeie mai puternică pentru a fi lașă. O femeie devine lașă cu o alta mai slabă decât ea chiar și din simplu motiv de a arăta că nu îi pasă.

Aceeași înzestrare socială – superioară celei a unui bărbat – devine pentru o femeie și armă de supraviețuire, și prilej de lașități și ipocrizii. O femeie este destul de inteligentă să realizeze că bătălia pentru o viață acceptabilă se poartă în spațiul social. Un bărbat își poate face iluzia că administrarea propriei singurătăți face diferența dintre o viață irosită și una împlinită, însă o femeie este mult mai realistă. Știe că singurul front de luptă este acel câmp social pentru care ea își finisează în permanență calitățile.

Pentru salvarea aparențelor sociale o femeie cheltuie în medie infinit mai multe resurse decât un bărbat. O femeie își va asuma o viață sexuală slabă, un disconfort în spațiul privat doar pentru a salva niște aparențe și – ceea ce e uimitor – își va asuma acest du