Cand vine vorba de mandrie, edilii nu se gandesc de doua ori si nu exclud implicarea municipalitatii in orice fel de actiune. Astfel, dupa ce nu au reusit sa plateasca o parte din sumele promise pentru organizarea primului festival de film international organizat la Iasi, reprezentantii primariei au lasat sa se inteleaga ca exista posibilitatea ca editia a doua, din aceasta toamna, sa fie sprijinita. Insa cu ce bani, pentru ca primarul Gheorghe Nichita a anuntat ca va strange tare cureaua. Anul trecut, din 400 mii lei promisi, s-a platit, catre organizatorul Asociatia Romana de Film Independent, doar suma de 120 mii lei. "Cei de la asociatie au venit astazi pentru a ne face o propunere pentru festivalul programat in intervalul 6 - 10 octombrie. Le-am cerut date suplimentare legate de buget si o comparatie cu festivalul din 2009, pentru a vedea cu ce vin in acest an. Saptamana viitoare vor reveni cu aceste detalii. Atunci ne vom decide daca finantam sau nu evenimentul. In momentul in care vom avea bani, vom plati datoria. Deocamdata, este criza, iar incasarile sunt slabe la bugetul local", a declarat Cosmin Coman, director la Directia Programe si Servicii pentru Comunitate. Anul trecut, festivalul a fost impartit pe mai multe sectiuni, Competitie, ALT - FEL, Made in, Retro - Spective, Cine Labs sau CineCORT. S-a incercat, totodata, aducerea unor nume sonore din cinematografia internationala. Festivalul nu a fost la inaltime din cauza sonorizarii proaste din salile de spectacol: pentru a viziona un film romanesc era nevoie de subtitrare.
Cand vine vorba de mandrie, edilii nu se gandesc de doua ori si nu exclud implicarea municipalitatii in orice fel de actiune. Astfel, dupa ce nu au reusit sa plateasca o parte din sumele promise pentru organizarea primului festival de film international organizat la Iasi, reprezentantii primariei au lasat sa se inteleaga ca