Nu erau destule observatiile negative la adresa manierei in care purcede Emil Boc la promovarea cadrelor in PD-L, si cele privitoare la actul guvernarii, ca Traian Basescu trebuia sa mai scoata in evidenta ceva: premierul n-are sange in instalatie.
Nu cred ca ati inteles altceva din episodul de la TVR in care presedintele l-a criticat pentru ca s-a grabit sa anunte posibilitatea cresterii salariilor bugetarilor cu 10 procente si a tras concluzia ca ministrii sai pacatuiesc prin "incapacitatea de-a fi puternici". Adica nu sunt in stare sa spuna adevarul.
Eu as merge si mai departe, desi nu mi-am pierdut de tot simpatia pentru Emil Boc: uneori nu numai ca nu spune adevarul, ci minte cu nonsalanta. Ca exista o nuanta: Una e sa minti prin omisiune, alta e sa o faci cu subiect si predicat. Si exact asta a reusit in momentul cand a incercat sa indulceasca suferinta bugetarilor.
Pe ce ma bazez. In intelegerea cu FMI, Guvernul s-a angajat la un deficit bugetar de 4,4% din PIB. Aici trebuie sa ajunga diferenta dintre ce realizeaza si ce cheltuieste. Ca sa realizeze, insa, trebuie sa tunda cheltuielile, or daca pe baza reducerii anunta o majorare cu 10% nu va face decat sa puna la loc o parte din ce-a economisit. Si care e rostul scaderii deficitului daca peste sase luni il cresti la loc?
Ce-i drept, Emil Boc a precizat ca premisa revenirii lefurilor cu 10 procente se naste daca se elimina al 13-lea salariu. A lasat impresia ca statul mai are o resursa, cand in realitate, n-are. In 19 ianuarie, premierul a anuntat public ca bugetarii nu vor mai primi acest bonus, iar dupa doua saptamani a precizat ca ultimul an in care il mai achita este 2009, banii urmand sa intre in conturi pana in aprilie.
Cu alte cuvinte, calculele au avut in vedere aceasta masura acum sase luni. Lucru cunoscut, fireste, si de Jeffrey Franks, care
