Am aşteptat cu nerăbdare apariţia ultimului roman al lui McEwan şi cînd a apărut, în aprilie 2010, n-am pregetat să-l citesc. Dar oare chiar a meritat aşteptarea? Ian McEWAN, Solar, Editura Jonathan Cape, Londra, 2010, 304 p. Sîntem în anul 2000 şi Michael Beard, fizician de renume mondial, laureat al Premiului Nobel pentru adaptarea efectului fotovoltaic al lui Einstein, s-a culcat de mult pe laurii succesului din tinereţe, fără însă ca acest lucru să-i fi afectat prea mult cariera profesională. Din contră, la prima vedere, Beard, acum în vîrstă de cincizeci şi trei de ani, pare mai ocupat ca niciodată, activînd ca expert în tot felul de comisii şi comitete, luînd parte la conferinţe, figurînd cu numele în mai toate casetele redacţionale ale publicaţiilor de specialitate, acceptînd cu generozitate să participe la ceremoniile de acordare a numeroase premii şi doctorate onorifice, în realitate nefăcînd altceva decît să-şi paraziteze propriul renume, cîştigat în urmă cu douăzeci de ani, pe vremea cînd era pasionat de munca sa, pe vremea cînd încă mai avea idei şi energia necesară pentru a le pune în practică. Nu că indolenţa lui intelectuală i-ar provoca insomnii, procese de conştiinţă sau un impuls mistuitor de a reveni în arena fizicienilor de calibru. La începutul romanului, singurul disconfort al lui Beard ţine exclusiv de sfera domestică, deoarece, pentru prima oară în viaţa lui, bărbatul care a avut numeroase aventuri extraconjugale, de-a lungul tuturor celor cinci mariaje ale sale, se află în poziţia celui înşelat, al încornoratului. Aşa cum era de aşteptat, postura nu-i convine deloc, mai ales că amantul soţiei sale e o brută de zidar cu douăzeci de ani mai tînăr decît el, care le-a renovat nu demult locuinţa şi cu care Patrice îl înşală metodic, drept răzbunare pentru toate umilinţele pe care i le-a cauzat. Dar cum poate un bufon neîndemînatic, mic, gr