Şi la nivelul administraţiei locale din Ciocârlia se fac reduceri de posturi, conform Ordonanţei nr. 63/2010.
Primarul comunei, Traian Dragomir, ne-a declarat că a depus la Bucureşti, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, noua organigramă, care cuprinde în total 22 de posturi. „Am fost nevoiţi prin această ordonanţă să reducem personalul. Vor fi restructurate 15 posturi de la Serviciul de Gospodărire Comunală. Este un moment dificil pentru noi, care trebuie să luăm această decizie, dar mai ales pentru oameni. Din păcate nu avem încotro", ne-a declarat primarul comunei Ciocârlia. Întrebat cine se va mai ocupa de spaţiile verzi şi de curăţenia în comună dacă posturile de la Gospodărire sunt restructurate, Traian Dragomir a afirmat, mai în glumă mai în serios: „Păi cine? Primarul şi cu viceprimarul". Edilul comunei Ciocârlia ne-a declarat că ar fi rămas fără loc de muncă şi alte 11 persoane, însă trei au ieşit la pensie - casierul, şoferul şi specialistul de la Registrul Agricol - iar opt au fost transferate la RAJA odată cu preluarea reţelei de alimentare cu apă de către companie. „Aceşti oameni au avut noroc, pentru că altfel am fi fost nevoiţi să restructurăm mai multe posturi", a precizat primarul Traian Dragomir. Şi la nivelul administraţiei locale din Ciocârlia se fac reduceri de posturi, conform Ordonanţei nr. 63/2010.
Primarul comunei, Traian Dragomir, ne-a declarat că a depus la Bucureşti, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, noua organigramă, care cuprinde în total 22 de posturi. „Am fost nevoiţi prin această ordonanţă să reducem personalul. Vor fi restructurate 15 posturi de la Serviciul de Gospodărire Comunală. Este un moment dificil pentru noi, care trebuie să luăm această decizie, dar mai ales pentru oameni. Din păcate nu avem încotro", ne-a declarat primarul comunei Ciocârlia. Întrebat cine se va mai ocupa de spaţiile verzi