Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a refuzat, ieri, toate ofertele băncilor la licitaţia pentru obligaţiuni de stat de tip benchmark cu scadenţa la trei ani, fiind a patra operaţiune consecutivă respinsă pentru titlurile cu această maturitate. Valoarea indicativă a emisiunii a fost de 300 de milioane lei. Potrivit unor dealeri, băncile participante au cerut un randament de peste 7%, subscriind titluri de 557 milioane lei.
În ultima perioadă Ministerul Finanţelor a vândut constant pe piaţa internă titluri de stat sub valoarea programată, în condiţiile în care a încercat să menţină randamentul sub 7%. Ofertele care au depăşit acest nivel au fost respinse.
Cea mai recentă licitaţie pentru titluri la trei ani când ministerul a aceptat randamentele cerute de bănci a fost organizată la 1 aprilie, când Finanţele au vândut obligaţiuni în valoare de 498,72 milioane lei, sub valoarea programată, de 900 de milioane lei, la un randament mediu de 6,8% pe an, în creştere cu 0,17 puncte procentuale faţă de operaţiunea anterioară pentru această maturitate. Potrivit calendarului, Trezoreria vrea să împrumute în luna august 4,6 miliarde lei (1,1 miliarde euro) de la bănci prin emisiuni de titluri de stat, valoare similară cu cea programată pentru luna iulie.
Următoarea licitaţie este stabilită pentru luni, când Finanţele scot la vânzare certificate cu scadenţa la şase luni, în valoare de 800 milioane lei.
În iulie, MFP a împrumutat doar 1,38 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat, cu mult sub programul iniţial, de 4,65 miliarde lei, în condiţiile în care Trezoreria a încercat să menţină randamentul mediu la sub 7% pe an.
Totuşi, pentru acoperirea deficitului de lichidităţi, ministerul a vândut la sfârşitul lunii iulie certificate de trezorerie în euro cu scadenţa la un an, de 1,213 miliarde euro, de trei ori mai mult comparativ cu valoarea p